Primăria Municipiului Timișoara

Cuvânt înainte – Raportul Primarului pe anul 2004

Gheorghe Ciuhandu

GHEORGHE CIUHANDU
Primarul Timișoarei

„Raportul Primarului Municipiului Timișoara” publicat în fiecare an, reprezintă pentru noi nu numai o obligație dar și o necesitate, în contextul preocupării pentru o reală deschidere și transparență a instituției noastre.

Prin această lucrare care este de fapt o radiografie pragmatică a activității Primăriei Timișoara, punem la dispoziția tuturor celor interesați date concrete despre modul în care au fost folosiți banii publici.

Încercăm să îmbunătățim în fiecare an calitatea și eficiența muncii noastre, aceasta făcându-se și prin participarea locuitorilor urbei la procesul administrativ, la luarea deciziilor într-un mod corect și deschis. Alături de dezbaterile publice organizate, de Consiliile Consultative de Cartier înființate începând cu anul 2004 și de ședințele Consiliului Local ce pot fi vizualizate acum și pe cale virtuală, lucrarea de față este unul din instrumentele prin care instituția pe care o conduc pune la dispoziția cetățenilor în format scris și electronic pe portalul Primăriei Municipiului Timișoara, modalități pentru a se informa corect asupra activității noastre.