Evidențierea și comunicarea/publicitatea actelor administrative emise de Primarul Municipiului Timișoara și a celor adoptate de Consiliul Local;
Întocmirea și actualizarea Monitorului Oficial Local, în conformitate cu prevederile legale incidente;
Colaborarea cu compartimentul de resort pentru actualizarea informațiilor inserate în portalul primăriei, referitor la secțiunile hotărâri consiliul local, dispoziții normative primar, procese-verbale ale ședințelor consiliului local, minute ale ședințelor dezbaterilor publice, declarații de avere și de interese aleși, a căror publicitate se impune, etc;
Întocmirea de rapoarte semestriale privind modul de aducere la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local și dispozițiilor Primarului;
Preluarea proiectelor de hotărâre și urmărirea respectării legalității acestora;
Îndeplinirea procedurilor de convocare a consilierilor locali la ședințele comisiilor pe domenii de specialitate și în plen;
Organizarea și asigurarea asistenței ședințelor Consiliului Local; întocmirea notei de constatare prin care clarifică din punct de vedere juridic unele aspecte rezultate din materialele întocmite de compartimentele de specialitate;
Întocmirea avizelor comisiilor, procesele–verbale ale ședințelor comisiilor pe domenii de specialitate; corespondența/publicitatea acestora;
Întocmirea proceselor - verbale ale ședințelor în plen și asigurarea publicității acestora;
Redactarea hotărârilor Consiliului Local;
Păstrarea în condiții de securitate a listelor electorale permanente;
Asigurarea îndeplinirii procedurilor și exercitarea atribuțiilor privind organizarea alegerilor, referendumurilor și a recensămintelor, potrivit competențelor stabilite de lege, și anume: primește întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greșite și a oricăror erori din liste și le transmite celor care au întocmit listele; efectuează copii de pe listele electorale permanente cuprinzând alegătorii din fiecare secție de votare și le înaintează, în două exemplare birourilor electorale ale secțiilor de votare; delimitează secțiile de votare și le transmite prefectului în termenul prevăzut de lege; asigură amenajarea corespunzătoare a secțiilor de votare; predă pe bază de proces - verbal buletinele de vot, ștampilele de control și cele cu mențiunea „votat„ precum și celelalte materiale necesare birourilor electorale ale secțiilor de votare; asigură condițiile necesare consultării de către cei interesați a copiilor de pe listele electorale permanente la sediul primăriei și la sediile secțiilor de votare, etc;
Actualizarea permanentă a registrului electoral;
Înregistrarea corespondenței Secretarului general și ținerea evidenței documentelor semnate de Secretarul general;
Asigurarea audiențelor la cabinetul Secretarului general, înregistrarea petenților și a tipului problemei în registrul de audiențe și întocmirea notelor de audiențe;
Asigurarea evidenței complete și actualizarea a consilierilor locali ai Consiliului Local al Municipiului Timișoara, prin gestionarea documentelor și informațiilor aferente activității acestora, inclusiv:
gestionarea dosarelor individuale ale consilierilor locali, care includ: hotărâri de validare, acte de identitate, declarații de avere și de interese, adeverințe, solicitări scrise, jurământ, documente privind începerea/ suspendarea/încetarea mandatului aleșilor locali, sancțiuni aplicate, precum și orice alte documente relevante;
eliberarea legitimațiilor și semnelor distinctive aleșilor locali, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare;
întocmirea și eliberarea adeverințelor solicitate de consilierii locali;
comunicarea de informații cu privire la activitatea consilierilor locali sau mandatul acestora instituțiilor abilitate;
Ținerea evidenței prezenței consilierilor locali la ședințele Consiliului Local și la ședințele Comisiilor de specialitate, întocmesc pontajul lunar și îl înaintează Direcției Economice în vederea asigurării plății indemnizației consilierilor locali;
Transmiterea declarațiilor de avere și de interese către Agenția Națională de Integritate, în termenele prevăzute de lege, gestionarea registrului declarațiilor de avere și declarațiilor de interese, publicarea și arhivarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese și îndeplinirea tuturor obligațiilor specifice persoanei desemnate prevăzute de legislația incidentă;
Asigurarea păstrării documentelor create în cadrul serviciului, protecția și folosirea acestora, inventarierea și pregătirea pentru arhivare, inclusiv in format digital;
Arhivarea, cu termen permanent, a Hotărârilor Consiliului Local și a Dispozițiilor Primarului Municipiului Timișoara, inclusiv in format digital (word, pdf vectorial sau pdf scan).