Dezbatere publică

pe marginea „Proiectului de hotărâre privind înființarea Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor publice din municipiul Timișoara - TIMPARK”

Primăria Municipiului Timişoara va organiza joi, 25.11.2021, ora 1600,  dezbaterea publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind înființarea Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor publice din municipiul Timișoara – TIMPARK.

Dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM.

Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: [email protected]., până la data de 25.11.2021, ora 1200.

Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 25.11.2021, ora 1200 intenția de participare și totodată vor transmite opiniile pe  care urmează să le pună în discuție, la  adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării prin intermediul platformei online.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de trei minute pentru fiecare participant.

Este utilă această pagină?