Îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului rezidențial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: str. Oglinzilor nr. 16-18; str. Gh. Lazăr nr. 36; Intr. I . Simu nr. 12, bl. 8C” - cod SMIS 2014+: 121240

Municipiul Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest , în calitate de beneficiar al finanțării, au semnat contractul de finanţare nr. 4215/16.04.2019 pentru implementarea proiectului: „Îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului rezidențial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: str. Oglinzilor nr. 16-18; str. Gh. Lazăr nr. 36; Intr. I . Simu nr. 12, bl. 8C”  - cod SMIS 2014+: 121240.

Finanțarea acestui proiect s-a realizat prin Regio -Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul de locuințe. Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.

În cadrul acestui proiect, au fost finanțate lucrările de intervenție în sectorul rezidențial prin reabilitarea termică a două blocuri, componente ale proiectului și anume: 

  • Componenta 1 - Reabilitare termică imobil str. Gh. Lazar nr. 36;
  • Componenta 2 - Reabilitare termică bloc str. Intr. Simu nr. 12, bl. 8C

Obiectivul general al proiectului

Creșterea eficienței energetice la două blocuri de locuințe din Municipiul Timișoara, prin realizarea unor lucrări de intervenție care determină diminuarea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localității. 

Investițiile în eficiența energetică a blocurilor de locuințe vor contribui astfel la reducerea emisiilor de CO2, la reducerea sărăciei energetice în România prin reducerea costurilor cu încălzirea populației, contribuind la îmbunătățirea puterii de cumpărare a tuturor categoriilor, inclusiv a categoriilor sociale defavorizate.

Valoarea totală a proiectului

Valoarea totală a proiectului este de 2.945.452,32 lei, din care: 

  • valoarea finanțării nerambursabile ( FEDR+ Buget național), în cuantum de 1.756.463,99 lei;
  • valoarea asigurată de Beneficiar din bugetul local este de 1.188.988,26 lei

Perioada de implementare a proiectului

16.04.2019 - 31.12.2025

Rezultatele proiectului

  • Îmbunătățirea condițiilor de confort termic interior pentru 159 apartamente  care fac parte din cele două clădiri rezidențiale supuse reabilitării.
  • Creșterea eficienței energetice în clădirile care fac obiectul proiectului prin scăderea consumului anual specific de energie cu 122,50 kWh/mp/an.
  • Creșterea nivelului de protecție a mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 213,58 echivalent  tone CO2.

Impactul proiectului asupra localității/regiunii vest

Principalul rezultat al implementării proiectului, îl constituie diminuarea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior. Astfel, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale nu numai că reduce costurile cu energia pentru populație, ci contribuie și la promovarea coeziunii sociale, la îmbunătățirea aspectului estetic al clădirilor oferind în acelaşi timp condiții mai sănătoase de viață pentru populație.

Mai mult, reabilitarea termică a clădirilor este un sector care contribuie la creșterea economică, care ajută nu numai industria locală de construcţii, ci influențează, de asemenea, domeniile de planificare în construcții, inovare, cercetare și dezvoltare.

Este utilă această pagină?