26 September 2024

Anunț privind lucrările de interes public local pentru obiectivul „C9 b Inelul IV Vest – conexiune str. Gării – B-dul Dâmbovița ”, Timișoara, județul Timiș

Potrivit art. 7 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, (1) După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului sau a documentaţiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligaţia consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile, individualizaţi conform listei proprietarilor, aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, afectaţi de prevederile prezentei legi, precum şi obligaţia afişării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate şi care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.
 
 

Este utilă această pagină?