Municipiul Timișoara organizează miercuri, 1 octombrie, o prezentare publică a Proiectului Magistrala Verde.
Coridorul de mobilitate Bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului va transforma o suprafață de peste 114.000 mp, aducând aproape 5 kilometri de piste de biciclete, 20.000 mp de trotuare modernizate și o creștere a zonelor verzi de la 14.000 mp la peste 16.000 mp. Totodată, va introduce benzi dedicate transportului public pe aproape toată lungimea traseului.
Prezentarea proiectului va avea loc începând cu ora 17 în sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin, Piața Alexandru Mocioni nr. 9 (Küttl).
Toate informațiile relevante pot fi consultate pe platforma Magistrala Verde - Decidem Timișoara, inclusiv rezultatele Chestionarului aferent dezbaterii publice realizate în urmă cu trei ani.
Persoanele interesate pot participa fizic sau online și se pot înscrie până la data de 30.09, ora 12:00, fie online, la adresele [email protected] și [email protected], fie fizic, la Camera 12. La înscriere, este necesar să se precizeze: numele, prenumele, organizația reprezentată (dacă este cazul), precum și adresa de e-mail (obligatorie), pentru transmiterea detaliilor de conectare în cazul participării online.
Participanții care doresc să ia cuvântul vor preciza acest aspect în mesajul de înscriere și vor transmite punctele de vedere pe care doresc să le susțină în cadrul consultării. De asemenea, aceștia își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului, în limita celor 3 minute alocate fiecărui participant.
Prezentarea va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Timișoara.
Serviciul Comunicare