9 decembrie 2025

Proiectul Noului Spital Municipal avansează: Primăria împreună cu Banca Mondială derulează întâlnirile tehnice pentru următoarele etape

coverRel

Primăria Timișoara și specialiștii IFC, Divizia de Investiții a Băncii Mondiale, avansează cu dezvoltarea în parteneriat public-privat a noului Spital Municipal, gândit astfel încât pacienții să nu mai piardă timp între clădiri diferite, ci să fie tratați în același loc, cu echipe complete și aparatură medicală modernă. Etapa de consultare a pieței cu potențiali investitori se apropie de final, iar, în pregătirea noilor faze ale investiției, au loc întâlniri tehnice și workshop-uri cu specialiști din domeniul sănătății, finanțelor, achizițiilor publice și juridic. Totodată, urmează adoptarea studiului de fezabilitate pentru noul spital, conceput pe structură modulară, astfel încât să poată fi extins și adaptat în timp, pe măsura evoluțiilor medicale și a nevoilor pacienților.

“Parteneriatele public-private sunt o soluție folosită în multe state pentru a accelera investițiile mari din sănătate, iar noi preluăm aceste bune practici pentru a construi un nou Spital Municipal în 3 ani. Multe dintre spitalele din România funcționează în clădiri vechi, iar medicii ajung să se ocupe și cu zugrăvitul, cu construcții și alte activități care nu țin de ceea ce societatea dorește de la ei, adică să se ocupe de pacienți. Avem nevoie să îi lăsăm mai mult pe doctorii noștri să se ocupe de pacienți și, totodată, să le punem la dispoziție infrastructură nouă, la cheie, complet echipată. Pacienții au nevoie de condiții moderne de tratament în sistemul public de sănătate. Noul spital va răspunde tuturor nevoilor”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Workshop-urile sunt derulate de Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT) în parteneriat cu International Finance Corporation (IFC) – Divizia de Investiții a Băncii Mondiale. Procesul de consultare a pieței se încheie la finalul acestei luni și are rolul de a pregăti lansarea licitației internaționale pentru selectarea partenerului privat.

Proiectul prevede construirea, în prima etapă, a unei unități medicale modulare cu 300 de paturi, menite să consolideze activitățile chirurgicale în prezent dispersate în mai multe locații. Spitalul va beneficia de o Unitate de Primiri Urgențe modernă, dotată cu platformă de aterizare pentru elicoptere medicale, precum și de un bloc operator de ultimă generație, cu săli de operație, paturi postoperatorii și secții de terapie intensivă și îngrijire critică. De asemenea, vor fi amenajate unități de spitalizare pentru medicină internă, gastroenterologie, cardiologie, chirurgie generală, ortopedie și traumatologie, neurochirurgie, ORL și oftalmologie, completate de servicii integrate de imagistică, sterilizare centrală și bancă de sânge.

Noul spital va fi construit în zona de nord a orașului, în apropierea Aerodromului Utilitar, pe un teren care aparține municipalității. Investiția este estimată la peste 141 de milioane de euro, iar contractul de parteneriat public-privat va avea o durată de aproximativ 20 de ani.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?