Investițiile Primăriei Municipiului Timișoara în modernizarea infrastructurii educaționale continuă cu dotarea laboratoarelor și cabinetelor școlare cu mobilier, precum și cu echipamente IT pentru 1.300 de săli de clasă.
„De 5 ani, educația este în topul priorităților Primăriei Timișoara. Și rezultatele încep să se vadă. Pentru prima dată după foarte mulți ani, avem primii copii care învață în clădiri de școli nou construite, au săli de sport ridicate de la zero și multe din clădirile școlare sunt modernizate sau intră în șantier. Anul trecut am reușit să dotăm școlile cu mobilier nou, iar acum continuăm cu dotări și echipamente care să crească atractivitatea orelor de curs. Aceste investiții în școli vor continua și anul acesta, pentru a oferi aceleași condiții tuturor copiilor, fie că învață la o școală centrală sau la una de cartier”, spune primarul Dominic Fritz.
După dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou și a laboratoarelor de informatică cu echipamente performante, în școli au ajuns și echipamentele destinate spațiilor pentru activități practice și consiliere școlară.
În această etapă, proiectul municipalității include dotarea a 50 de cabinete de psihopedagogie, 40 de laboratoare de științe și aproape 30 de cabinete didactice. Elevii vor putea utiliza sălile pentru experimente, observații și aplicații practice, astfel încât informațiile studiate la clasă să fie mai ușor de înțeles și de pus în context real. Dotările incluse în proiectul municipalității includ bancuri de lucru pentru activități practice, module cu chiuvetă pentru experimente, dulapuri pentru materiale didactice, mese și scaune, etajere, table magnetice și catedre.
În paralel, municipalitatea are în derulare achiziția pentru dotarea cu materiale didactice și echipamente specifice a laboratoarelor de științe, cabinetelor școlare și psihopedagogice, sălilor de sport și atelierelor de practică, procedură care se află în etapa de evaluare a ofertelor.
În laboratoarele de științe, elevii vor putea lucra cu truse complete pentru experimente, microscoape și materiale pentru demonstrații practice, iar cabinetele școlare și cele psihopedagogice vor fi echipate cu instrumente și resurse pentru activități de sprijin și dezvoltare personală. Totodată, în sălile de sport vor ajunge echipamente noi pentru desfășurarea orelor de educație fizică, iar în atelierele de practică vor fi dotate cu echipamente și tehnologii digitale adaptate fiecărei specializări, astfel încât învățarea să fie cât mai aproape de realitatea profesională.
Proiectul derulat de Primăria Municipiului Timișoara pentru modernizarea infrastructurii educaționale vizează 60 de unități de învățământ și alte trei unități conexe – Clubul Sportiv
Școlar Bega, Clubul Sportiv Școlar nr. 1 și Palatul Copiilor. Prin acest program sunt modernizate peste 80% din sălile de clasă din oraș, restul de aproximativ 20% fiind spații care au beneficiat de dotări în ultimii șase ani.
Valoarea totală a proiectului este de 86.339.577,59 lei (TVA inclus), din care 72.554.266,89 lei reprezintă finanțare europeană, iar 13.785.310,70 lei sunt acoperiți din bugetul de stat. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație.
Serviciul Comunicare