15 mai 2026

Restricții de circulație rutieră în vederea organizării a două evenimente sportive

coverRel

La solicitarea asociațiilor sportive Sight Running și Club Rally Timiș, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea, sau, după caz, închiderea traficului rutier în zona centrală a orașului, în vederea organizării a două evenimente sportive, începând de sâmbătă, 23.05.2026.

Astfel, atât circulația rutieră, cât și cea pietonală vor fi restricționate în data de 23.05.2026, între orele 12:00 – 19:00, în vederea desfășurării evenimentului de alergare ”The Color Run TM 2026”. Traseul pe care se aplică restricțiile de circulație este următorul: (START) Piața Libertății - strada Lucian Blaga - strada 20 Decembrie 1989 - pod Mitropolit Andrei Șaguna - bulevardul Vasile Pârvan - prin pasajul Michelangelo - bulevardul Corneliu Coposu - înapoi prin pasajul Michelangelo - bulevardul Vasile Pârvan - pod Mitropolit Andrei Șaguna - strada 20 Decembrie 1989 - bulevardul I.C. Brătianu - întoarcere180 la stânga înainte de sensul giratoriu Michelangelo - bulevardul I.C. Brătianu – strada Carol Telbisz - strada Dimitrie Cantemir - Piața Libertății (FINISH).

De asemenea, duminică, 24.05.2026, în intervalul orar 08:00–18:00, circulația rutieră va fi închisă în zona centrală, în vederea desfășurării competiției sportive automobilistice și de karting „Marele Premiu al Municipiului Timișoara 2026”. Probele se vor desfășura pe următorul traseu: în parcarea din Piața Iancu Huniade (Modex), precum și pe traseul cuprins între Piața Iancu Huniade și bulevardul I.C. Brătianu, până la intersecția cu strada Michelangelo, respectiv pe strada 20 Decembrie 1989, până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga,

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?