Primăria Municipiului Timișoara a început întâlnirile de lucru care vor sta la baza procesului de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG), documentul care stabilește modul în care se va dezvolta orașul pe termen mediu și lung. Scopul acestor consultări este identificarea problemelor și nevoilor actuale ale orașului, astfel încât viitorul PUG să răspundă mai bine realităților din teren și direcțiilor de dezvoltare ale Timișoarei.
„Planul Urbanistic General nu este doar un document tehnic. Este despre felul în care va arăta viața în Timișoara peste 10, 15 sau 20 de ani. Despre cartiere mai bine conectate, despre spații publice și zone verzi, despre mobilitate și despre un oraș care crește echilibrat. Tocmai de aceea ne dorim ca noul PUG să fie construit prin dialog real cu comunitatea, astfel încât dezvoltarea Timișoarei să răspundă cât mai bine nevoilor celor care locuiesc aici”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.
În această etapă preliminară sunt colectate idei și propuneri de la specialiști, instituții și cetățeni, iar pe baza acestora vor fi pregătite caietul de sarcini și tema de proiectare necesare lansării achiziției publice pentru revizuirea și actualizarea Planului Urbanistic General al Timișoarei.
Actualizarea Planului Urbanistic General este necesară în contextul transformărilor majore prin care a trecut orașul în ultimii ani: dezvoltarea accelerată a zonelor rezidențiale din zona metropolitană, reconversia fostelor platforme industriale, creșterea traficului și schimbările legate de mobilitate și infrastructură.
Prin noul PUG, municipalitatea urmărește definirea unei viziuni pentru Timișoara 2040 și stabilirea unui set clar de reguli pentru o dezvoltare unitară și echilibrată a orașului. Documentul va stabili modul în care vor evolua cartierele și noile zone urbane, cum vor fi extinse și conectate zonele verzi și spațiile publice și cum pot fi îmbunătățite mobilitatea urbană și calitatea vieții.
În procesul de actualizare, Primăria Timișoara va ține cont și de proiectele importante aflate deja în desfășurare sau în pregătire, precum regenerarea urbană din zona Piața Traian și zona Mocioni, proiectele de infrastructură și amenajare a spațiilor publice sau alte investiții strategice ale municipiului.
Consultările vor continua și în săptămânile următoare, atât cu specialiști și instituții din domeniu, cât și cu cetățenii din toate cartierele Timișoarei. Primăria Municipiului Timișoara își propune ca noul PUG să fie elaborat prin dialog și participare publică, pentru ca dezvoltarea Timișoarei să răspundă cât mai bine nevoilor locuitorilor.
Serviciul Comunicare