20 octombrie 2026

Primăria Timișoara pregătește următoarele etape pentru realizarea noului Spital Municipal

coverRel

Pentru implementarea proiectului strategic de construire a noului Spital Municipal, Primăria Timișoara a găzduit, zilele acestea, întâlniri dedicate armonizării legislației. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor soluții pentru ca proiectele de parteneriat public-privat să beneficieze de reguli mai clare și de un cadru predictibil. La întâlniri au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ai IFC (International Finance Corporation), divizia de investiții a Grupului Băncii Mondiale, membri ai The Commercial Law Development Program (CLDP), divizie de asistență tehnică și juridică din cadrul Departamentului de Comerț al Statelor Unite ale Americii, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.

„Timișoara este prima administrație locală din România care a ajuns în această etapă de dezvoltare a unui proiect de parteneriat public-privat. Avem nevoie de un spital modern, adaptat nevoilor actuale și viitoare ale comunității, cu atât mai mult cu cât Timișoara deservește pacienți din întreaga regiune de vest, iar Spitalul Municipal își desfășoară activitatea în prezent în 14 clădiri. În același timp, ne dorim ca acest proiect să deschidă drumul către viitoare parteneriate public-private și să contribuie la conturarea unui cadru clar și transparent, care să permită dezvoltarea unor investiții majore în beneficiul comunității. Este important să construim acum o bază solidă, care să ofere predictibilitate și să faciliteze implementarea unor proiecte similare în viitor”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău.

Dialogul contribuie la pregătirea etapelor următoare ale proiectului, prin care municipalitatea urmărește să atragă investitori atât din România, cât și din străinătate. În plus, este un pas important pentru asigurarea unei competiții cât mai largi în procesul de selecție a consorțiului care va construi și opera viitorul spital timp de 20 de ani, pentru a încuraja soluții moderne și inovatoare.

Noul Spital Municipal va fi dezvoltat în sistem modular, astfel încât infrastructura medicală să poată fi extinsă în timp. În prima fază, sunt prevăzute 300 de paturi și dezvoltarea principalelor servicii medicale, care în prezent sunt dispersate în mai multe locații din oraș. Prin noul proiect, acestea vor fi reunite într-un singur loc, ceea ce va permite o organizare mai eficientă a activității și un acces mai bun al pacienților la serviciile medicale.

Clădirea va avea trei niveluri, iar spațiile vor fi organizate astfel încât principalele servicii medicale să fie ușor accesibile și să existe legături rapide între ele. La parter vor fi serviciile de urgență, zona de internări și serviciile de investigații, iar la etajele superioare vor fi blocul operator, secția de terapie intensivă și celelalte servicii medicale.

Spitalul va beneficia de o Unitate de Primiri Urgențe dotată cu o platformă pentru aterizarea elicopterelor medicale, pentru preluarea rapidă a cazurilor grave. De asemenea, este prevăzut un bloc operator modern, cu săli pentru intervenții chirurgicale și 20 de paturi postoperatorii.

Totodată, noul spital va reuni servicii medicale pentru mai multe specialități, precum medicina internă, gastroenterologie, cardiologie, chirurgie generală, ortopedie și traumatologie, neurochirurgie, chirurgie orală și maxilo-facială, ORL și oftalmologie. Vor fi disponibile și servicii de imagistică medicală și endoscopie, precum și un laborator cu bancă de sânge. În plus, pentru pacienții care au nevoie de recuperare după perioada de tratament, este prevăzută o unitate de reabilitare și recuperare cu 30 de paturi.

Construcția va fi ridicată  în zona de nord a orașului, în apropierea Aerodromului Utilitar, pe un teren aflat în proprietatea municipalității. Valoarea estimată a investiției este de peste 141 de milioane de euro, iar parteneriatul public-privat este prevăzut pentru o perioadă de aproximativ 20 de ani. 

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?