Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22.10.2026-26.10.2026, cereri pentru comercializarea florilor, coronițelor, aranjamentelor florale și candelelor cu ocazia Zilei Morților, marcată în 1 noiembrie. Activitatea comercială va fi permisă în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, în șase amplasamente din apropierea cimitirelor din oraș.
Comercianții interesați pot depune cererile online, la adresa https://servicii.primariatm.ro/aviz-ziua-mortilor, sau fizic, la sediul instituției, camera 11, la parter. Fiecare solicitant, persoană fizică sau juridică, poate primi un singur amplasament, cu o suprafață de 2 mp.
Comercializarea produselor va fi permisă în fața cimitirelor, pe trotuar, în următoarele locații: Cimitirul Calea Buziașului, Cimitirul Stuparilor, Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul de pe strada Ovidiu Balea, Cimitirul Fabric, de pe strada Mătăsarilor și Cimitirul Ghiroda, pe strada Cometei.
Pentru obținerea avizului sunt necesare cererea tip și, după caz, copia actului de identitate sau documentele firmei: certificatul de înregistrare și certificatul constatator, care atestă desfășurarea activităților comerciale în afara sediului social.
Taxa de autorizare este de 97 de lei, iar taxa pentru ocuparea domeniului public este de 2,11 lei/mp/zi, adică 8,44 lei pentru întreaga perioadă. Taxele se achită la depunerea cererii și nu se restituie.
Comercianții trebuie să dețină avizul la locul de vânzare, să comercializeze exclusiv produsele autorizate și să mențină curățenia în perimetrul ocupat. Amplasarea corturilor, pavilioanelor sau a altor sisteme de umbrire este interzisă. Nerespectarea condițiilor poate atrage sancțiuni contravenționale și retragerea avizului.
Prin organizarea comerțului în amplasamente delimitate și autorizate, Primăria Timișoara urmărește desfășurarea activităților în condiții corespunzătoare, cu respectarea regulilor de ocupare a domeniului public și menținerea curățeniei în zonele din apropierea cimitirelor.
Serviciul Comunicare