Regulamentul aprobat prin HCL 452/2021

Regulamentul privind accesul liber al elevilor în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Timișoarei pentru desfășurarea activităților recreative și sportive extracurriculare.

CAPITOLUL I - DISPOZIȚII GENERALE

Art. I

(1) Regulamentul cadru privind accesul copiilor/elevilor în curțile și pe terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Timișoara, denumit în continuare "Regulament", cuprinde norme privind modul de utilizare a amenajărilor menționate, denumite în continuare "teren(uri) de sport", în baza O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Terenurile de sport și curțile din incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Timișoara, cu acces liber pentru desfășurarea activităților recreative și sportive extracurriculare, care fac obiectul prezentului Regulament, fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, sunt în administrarea Consiliului Local și sunt utilizate de unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Art. 2

(1) Prezentul Regulament se aplică unităților de învățământ preuniversitar de stat care dispun de curți și terenuri de sport în aer liber, cu excepția celor de învățământ preșcolar.

(2) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat care dispun de terenuri de sport și cărora li se aplică prezentul Regulament au fost identificate de către Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, conform Anexei care face parte integrantă din prezentul Regulament.

Art. 3

(1) Este permis accesul gratuit al tuturor copiilor și tinerilor care au statutul de elevi, conform definiției din art. 89 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ preuniversitar, Ordinul MTS nr. 5447/2020 (cu condiția prezentării carnetului de elev), denumiți în continuare "utilizatori", la curțile și terenurile de sport ale unităților de învățământ preuniversitar de stat prevăzute în Anexa prezentului Regulament.

(2) Este interzis accesul în incinta clădirilor unității de învățământ (clădire școală, ateliere, săli de sport, cantine etc.), precum și în incinta curților și terenurilor aferente învățământului preșcolar, indiferent dacă sunt arondate sau fac parte din structura școlilor respective sau nu.

(3) Prin activitate sportivă se înțelege activitatea fizică desfășurată individual, în grup sau pe echipe, menită să întărească condiția fizică a participanților sau practicată în scop recreativ.

Art. 4

(1) Programul de acces la curțile și terenurile de sport exterioare, în timpul vacanțelor școlare, precum și în zilele de sfârșit de săptămână pe parcursul anului școlar, în care nu au loc cursuri școlare, cu excepția zilelor în care se desfășoară activități precum examene, olimpiade sau festivități, poate fi zilnic, în intervalul orar 09:00-21:00, cu restrângerea acestuia în funcție de anotimp sau de programul de pază, astfel încât activitățile sportive să se desfășoare în condiții de lumină naturală.

(2) Programul de acces la curțile și terenurile de sport exterioare, în zilele din timpul anului școlar în care au loc cursuri școlare, precum și în zilele în care se desfășoară activități precum examene, olimpiade sau festivități, este până la ora 21:00, cu restrângerea acestuia în funcție de anotimp, astfel încât activitățile sportive să se desfășoare în condiții de lumină naturală. Accesul va începe cu o oră după încheierea orelor de curs, a examenelor, olimpiadelor sau festivităților și numai dacă programul de învățământ și al celorlalte activități școlare o permite.

(3) Programul de acces pe terenurile de sport va fi afișat de către conducerea unității de învățământ preuniversitar într-un loc vizibil din exteriorul incintei, precum și online, dacă există această posibilitate.

(4) Se poate lua în considerare și programarea online pentru accesul pe terenurile de sport.

(5) Accesul pe aceste terenuri se va face pe baza carnetului de elev al utilizatorului și cărții de identitate a aparținătorului, în cazul în care utilizatorul este însoțit. Datele vor fi înregistrate într-un registru special, cu menționarea intervalului orar de folosire, pentru a avea o evidență clară în cazul în care apar incidente sau au loc deteriorări sau distrugeri ale mijloacelor sau echipamentelor aflate pe aceste terenuri. În situația în care există mai multe solicitări în același timp, se poate limita folosirea terenului la câte o oră, pentru a permite accesul echitabil.

CAPITOLUL II - DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE UTILIZATORILOR

Art. 5 Drepturile și obligațiile utilizatorilor:

(1) Drepturi:

a) Accesul gratuit la curțile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ preuniversitar selectate/propuse, cu excepția celor de învățământ preșcolar, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

b) Utilizatorul poate fi însoțit de un aparținător (părinți, frați majori etc.), dacă aceștia doresc supravegherea minorului. Aparținătorul poate, la rândul său, să fie însoțit de alți membri ai familiei de vârstă preșcolară. Aparținătorul major răspunde de acțiunile și faptele minorilor, potrivit art. 1372-1374 din Codul civil;

c) Utilizatorilor li se permite aducerea articolelor și materialelor didactice specifice sportului pe care doresc să-l practice (cu titlu exemplificativ, dar fără a se rezuma la: mingi de fotbal, baschet, rachete de tenis, badminton etc.).

(2) Obligații:

a) Utilizatorul cu vârsta sub 10 ani va fi însoțit obligatoriu de un aparținător (părinți, bunici, frați majori etc.) pentru supravegherea minorului. Aparținătorul poate, la rândul său, să fie însoțit de alți membri ai familiei (minori). În aceste situații, aparținătorul răspunde de acțiunile și faptele minorilor potrivit art. 1372-1374 din Codul civil.

b) Atât utilizatorii, cât și aparținătorii acestora, se supun autorității agentului de pază sau supraveghetorului/supraveghetorilor de specialitate desemnați de către unitatea de învățământ.

c) Utilizatorul trebuie să aibă asupra sa și să prezinte la cerere agenților de pază carnetul de elev. Aparținătorul minorului trebuie să aibă asupra sa un document de identitate.

d) Utilizatorul minor trebuie să aibă asupra sa cel puțin un număr de telefon mobil al unui părinte/reprezentant legal la care, în caz de urgență, acesta poate fi contactat de către agenții de pază.

e) Să folosească baza sportivă, terenurile de sport și curtea școlii numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalațiile specifice și dotările existente. Este interzisă orice altă activitate care nu se încadrează în categoria „activități sportive în aer liber".

f) Să nu fumeze, să nu consume băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante pe terenul de sport sau în imediata lui vecinătate; să nu dețină spray-uri paralizante, spray-uri pentru graffiti, arme albe sau alte obiecte contondente sau periculoase pentru siguranța și integritatea corporală a copiilor. Această obligație se aplică și aparținătorilor copiilor/elevilor.

g) Echipamentul sportiv folosit pentru deplasare (biciclete, role, skateboard, trotinete) nu va putea fi folosit în incinta terenurilor sportive sau unității de învățământ, ci doar depozitat în apropierea locurilor unde utilizatorii își desfășoară activitățile, pentru a putea fi supravegheat, și doar în situația în care nu există un loc special amenajat pentru păstrarea lui.

h) Accesul motocicletelor, motoretelelor și scuterelor este permis doar pentru a fi parcate și doar dacă există spații cu această destinație.

i) Utilizarea instalațiilor și a echipamentelor destinate activității de educație fizică și sport, aflate în curțile și terenurile de sport exterioare, se face conform normelor de utilizare și a regulamentului de ordine interioară care vor fi afișate la loc vizibil.

j) Respectarea ordinii și liniștii publice.

k) Respectarea strictă a orarului afișat.

l) Păstrarea curățeniei: să nu arunce ambalaje, deșeuri și în general gunoi în alte locuri decât cele special amenajate, precum coșuri de gunoi; în caz contrar, persoana va fi invitată, de către agentul de pază, să părăsească incinta.

m) Aparținătorul minorului care a solicitat prezența în vederea supravegherii minorului nu are dreptul de a participa sau interveni în desfășurarea activităților sportive; de asemenea, copiii preșcolari care îl însoțesc nu pot intra pe terenul de sport și să participe la activitățile sportive, dacă terenul este folosit de elevi din ciclul gimnazial/liceal.

n) Obligația de a părăsi toate spațiile și terenurile de sport în aer liber aparținând unităților de învățământ la sfârșitul programului de utilizare sau în cazul în care sunt somați în acest sens de agentul de pază, de către reprezentantul unității de învățământ sau de reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Timișoara, datorită nerespectării obligațiilor de mai sus.

o) Să respecte regulile de conduită sportivă, respectiv:
i. Nu se va intra peste cei care deja folosesc terenul de sport.
ii. Se vor folosi doar echipamente adecvate activităților sportive.
iii. Se vor respecta regulile de fair play.
iv. Vor atenționa organele de ordine despre eventualele incidente sau despre deteriorarea echipamentelor sportive.
v. Nu vor fi purtate obiecte de ornament (inele, lanțuri etc.) sau alte obiecte de ornament care pot provoca leziuni.

p) Să respecte ordinea și liniștea publică și strict orarul afișat.

r) Utilizatorul trebuie să poarte haine și echipament sportiv potrivit activității desfășurate și anotimpului.

s) Accesul utilizatorilor la bazele sportive, în afara programului în care sunt organizate cursurile ce formează obiectul prezentului regulament, se face pe propria răspundere a părinților/reprezentanților legali ai copiilor/elevilor, conform art. 99, alin. (6) din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar adoptat prin Ordinul MTS nr. 5447/2020 și înregistrat la secretariatul unității de învățământ. Tutorii legali ai elevilor care frecventează cursurile unei instituții de învățământ și au acces la curțile și terenurile de sport ale altei instituții de învățământ au obligația să depună o copie a acordului de principiu la secretariatul instituției de învățământ a cărei bază materială este utilizată de elevi.

ș) Fiecare participant răspunde direct și nemijlocit pentru bunurile personale pe care le are asupra sa. Instituția de învățământ nu poate fi ținută răspunzătoare pentru pierderea sau distrugerea bunurilor proprii pe durata utilizării facilităților disponibile.

t) Practicarea activităților în incinta instituției de învățământ se face cu respectarea instrucțiunilor de folosire a echipamentelor și bunurilor existente. Utilizarea necorespunzătoare a bunurilor/echipamentelor existente și producerea unor accidente nu pot atrage răspunderea instituției de învățământ.

Art. 6 Sancțiuni aplicabile utilizatorilor:

(1) Nerespectarea obligațiilor precizate mai sus, distrugerea dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport atrag după sine consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare și de regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ în cauză.

(2) Distrugerea dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport atrag după sine suportarea cheltuielilor de reparații/inlocuire a dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport care au suferit distrugeri și consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare.

CAPITOLUL III - DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Art. 7 Drepturile și unității de învățământ:

(1) Drepturi:

a) Stabilirea unui regulament propriu de implementare a prezentului regulament, cu introducerea de noi reglementări specifice unității de învățământ, dar fără a neglija cele prezentate; prin regulamentul propriu, unitatea de învățământ trebuie să asigure accesul echitabil al utilizatorilor la terenurile de sport.

b) Organizarea de activități sportive împreună cu alte unități de învățământ sau organizații pentru sporirea gradului de atractivitate a curților și terenurilor de sport în aer liber.

c) Unitatea de învățământ are dreptul de a desemna un supraveghetor suplimentar față de agentul de pază în vederea supravegherii activităților.

d) Unitatea de învățământ are dreptul de a selecta terenurile pe care se pot desfășura activitățile sportive în afara programului școlar. Anexa cuprinzând unitățile de învățământ și terenurile selectate va fi revizuită anual sau după caz, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și adusă la cunoștința publicului, prin grija Aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Timișoara.

e) Unitatea de învățământ are dreptul de a restricționa accesul unor elevi sau a însoțitorilor acestora dacă nu respectă în mod adecvat regulamentul elaborat de conducerea unității de învățământ preuniversitar pentru implementarea prezentului regulament.

f) Evacuarea de către agentul de pază a utilizatorilor și a însoțitorilor acestora, dacă aceștia nu respectă în mod adecvat prezentul regulament sau dacă folosesc spațiul în alte scopuri decât cele sportive. În acest sens, agentul de pază va solicita părăsirea incintei unității de învățământ; în caz contrar, acesta va sesiza Poliția Locală a Municipiului Timișoara sau alte organe abilitate.

g) Evacuarea însoțitorului dacă acesta se află în stare de ebrietate, consumă băuturi alcoolice sau substanțe psihotrope, fumează sau are un comportament care afectează opinia publică sau deranjează ceilalți utilizatori ai curților și terenurilor de sport. Similar situației de mai sus, agentul de pază va solicita părăsirea incintei unității de învățământ; în caz contrar, acesta va sesiza Poliția Locală a Municipiului Timișoara sau alte organe abilitate.

h) Interzicerea accesului elevilor și însoțitorilor în orice altă zonă exterioară sau interioară a unității de învățământ, cu excepția curții și terenurilor de sport în aer liber. Accesul sau interdicția la grupurile sanitare pot fi reglementate de fiecare școală în parte, prin Regulamentul propriu, în funcție de condițiile concrete.

i) Unitatea de învățământ preuniversitar împreună cu Primăria Municipiului Timișoara sunt responsabile de calitatea terenurilor și materialelor aflate în aceste incinte.

j) Unitatea de învățământ poate limita/îngrădi accesul la curtea școlii și/sau terenurile de sport în aer liber dacă aceasta se află în renovare și astfel integritatea fizică a utilizatorilor și însoțitorilor lor este pusă în pericol.

k) Unitatea de învățământ poate interzice accesul la curtea școlii și/sau terenurile de sport în aer liber în cazul în care utilizatorii sau însoțitorii (aflați în evidența unității de învățământ conform Registrului prevăzut la art. 4 alin (5)) nu au respectat obligațiile din Regulamentul propriu al școlii referitoare la utilizarea terenurilor respective.

CAPITOLUL IV - ATRIBUȚIILE AGENTULUI DE PAZĂ

Art. 8 Atribuțiile agentului de pază:
Agentul de pază angajat al persoanei juridice de drept privat cu care Administratorul are contract de prestare servicii încheiat prin achiziție publică pentru protejarea și apărarea imobilului (clădire și teren) aparținând domeniului public și aflate în folosința unităților de învățământ preuniversitar de stat / portarul angajat de unitatea de învățământ are următoarele atribuții:

a) În limita competențelor, să acționeze pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și menținerea liniștii și ordinii la postul încredințat, conform contractului de pază în vigoare și a consemnului postului;

b) Nu părăsește postul încredințat decât în situațiile și condițiile prevăzute în consemnul postului;

c) Răspunde disciplinar și material de sarcinile ce-i revin prin consemnul postului;

d) Agentul de pază / portar trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de toți utilizatorii și aparținătorii acestora și să gestioneze eventualele altercații dintre utilizatori și/sau însoțitorii acestora, conform consemnului postului. În situațiile în care apreciază că nu poate gestiona anumite altercații intervenite între utilizatori și/sau însoțitorii acestora, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a bunei desfășurări a activității sportive, va solicita intervenția Poliției Locale a Municipiului Timișoara sau a altor organe abilitate.

e) Agentului de pază / portar îi revine obligația de apelare către sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 în cazul unor evenimente care pun în pericol integritatea și viața copiilor și a însoțitorilor, cum ar fi accidente, acte de violență, altercații, distrugerea bazei sportive, incendii etc.

CAPITOLUL V - SANCȚIUNI

Art. 9 Sancțiuni aplicabile unității de învățământ:

a) Nerespectarea prezentei hotărâri și nepunerea în funcțiune a acesteia în termen de 15 zile de la data emiterii conduce la aplicarea unui avertisment scris, urmat după alte 15 zile, în caz de continuare a nerespectării regulamentului, de aplicarea unei amenzi contravenționale cuprinse între 500 și 1000 lei, aplicate directorului unității de învățământ; după amendă, directorul trebuie să se conformeze, fără întârziere, prezentului regulament.

b) Limitarea sau îngrădirea accesului gratuit al utilizatorilor care respectă prevederile art. 4 (2) ale prezentului Regulament, la curți și terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, cu excepția celor de învățământ preșcolar, constituie contravenție și se sancționează de către agenții constatatori ai Poliției Locale a Municipiului Timișoara, cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei, cu excepția Art. 7 (1), j).

CAPITOLUL VI - DISPOZIȚII FINALE


Art. 10

(1) Prezentul Regulament intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică, conform legii.

(2) Modificarea prezentului Regulament se poate face ori de câte ori se consideră necesar, în conformitate cu actele normative în vigoare.

(3) Prezentul Regulament se completează cu prevederile legislației în vigoare.

Este utilă această pagină?