HCL 13/2005

privind aprobarea listelor de prioritati pentru anul 2005, întocmite pe categorii de persoane, care au solicitat atribuirea unei locuinţe din fondul locativ de stat al oraşului Timişoara

Motivație

Având în vedere Referatul nr. SC2005-4621/12.01.2005 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile Legii locuinţei nr.114/1996 – republicată;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996;
În baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.40/1999 – privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea 241/2001;
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr.349/2000 privind criteriile de întocmire a listelor de priorităţi şi procedura de repartizare a locuinţelor proprietate de stat şi Hotărârea Consiliului Local nr.372/2000 privind procedura de repartizare a locuinţelor sociale şi criteriile de înscriere pe listele de priorităţi;
În baza prevederilor art.38 alin.2 lit.(f) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;

Articole

Art.1: Se aprobă listele de priorităţi pe anul 2005, întocmite pe categorii de persoane îndreptăţite care au solicitat atribuirea unei locuinţe din fondul locativ de stat al oraşului Timişoara,conform Anexelor 1,2,3,4,5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
Listă evacuaţi din imobile redobândite de proprietar: 433
Listă crescuţi în instituţiile de ocrotire a minorilor: 283
Listă cazuri sociale: 1998
Listă tineri căsătoriţi: 1809
Listă pensionari: 323
TOTAL: 4846
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează, Comisia pentru repartizarea locuinţelor, Serviciul Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Edilitare;
- Serviciul Audit Public Intern;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Comisiei de repartizare a locuinţelor sociale;
- Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass- media locale.

Este utilă această pagină?