HCL 325/2005

privind aprobarea 'Studiului privind dezvoltarea spaţială în Aglomerarea Urbană Timişoara'

Motivație

Având în vedere Referatul nr. SC2005 - 12432/08.07.2005 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism,ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(c), (k), (l) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată;

Articole

Art.1:Se aprobă "Studiul privind dezvoltarea spaţială în Aglomerarea Urbană Timişoara", elaborat de Direcţia Urbanism şi Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipului Timişoara, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Etapele privind desfăşurarea studiului se vor finaliza în anul 2010.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism şi Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Juridic;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale.

Este utilă această pagină?