HCL 452/2007

privind aprobarea constituirii fondului de premiere si a criteriilor şi condiţiilor de utilizare a acestuia de către aparatul de specialitate al Primarului şi serviciile publice ale Consiliului Local al Municipiului Timişoara cu şi fără personalitate juridică

Motivație

Având în vedere Referatul nr. SC2007- 27274/04.12.2007 al Serviciului Resurse Umane , nr.SC 2007-27350/04.12.2007 al Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi, nr.649/04.12.2007 al Direcţiei Poliţia Comunitară, nr.155557/04.12.2007 al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, nr.2559/06.12.2007 al Direcţiei Fiscale, nr. 3490/03.12.2007 al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, nr. 1122/07.12.2007 al Casei de Cultură, nr.784/07.12.2007 al Cantinei de Ajutor Social ;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe , Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ , regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală , juridică , ordine publică , drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăşământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.21 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2007 şi ale art.12 din Ordonanţa Guvernului nr.10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin.2 lit.(a), (b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată ;
În temeiul art. 46 alin.2 din Legea nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală , republicată ;

Articole

Art.1: Se constituie următoarele fonduri de premiere :
- fond de premiere în cuantum de 411.423,95 lei pentru funcţionarii publici din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
- fond de premiere în cuantum de 12.786,12 lei pentru personalul contractual din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
- fond de premiere în cuantum de 3.073,80 lei pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public Adm. Grad. Zoologice si Botanice;
- fond de premiere în cuantum de 3.589,75 lei pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
- fond de premiere în cuantum de 174.579 lei pentru funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară;
- fond de premiere în cuantum de 8.542 lei pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară
- fond de premiere în cuantum de 61.925 lei pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi;
- fond de premiere în cuantum de 33.287 lei pentru funcţionarii publici din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara;
- fond de premiere în cuantum de 36.533 lei pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara;
- fond de premiere în cuantum de 101.622 lei pentru funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Fiscale;
- fond de premiere în cuantum 2.147 lei pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei Fiscale;
- fond de premiere în cuantum de 30.488 lei pentru funcţionarii publici din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara;
- fond de premiere în cuantum de 40.872 lei pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara;
- fond de premiere în cuantum de 10.452 lei pentru personalul contractual din cadrul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei;
- fond de premiere în cuantum de 11.383 lei pentru personalul contractual din cadrul Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap;
- fond de premiere în cuantum de 7.097,20 lei pentru personalul contractual din cadrul Cantinei de Ajutor Social;
- fond de premiere în cuantum de 12.124 lei pentru personalul contractual din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara
Art.2: Se aprobă criteriile şi condiţiile de utilizare a fondului de premiere conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează unităţile prevăzute la art.1.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timisoara;
- Direcţiei Politia Comunitara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Serviciului Juridic;
- Serviciului Resurse Umane;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara;
- Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara;
- Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi;
- Casei de Cultură a Municipiului Timişoara;
- Cantinei de Ajutor Social Timişoara;
- Mass - media locale.

Este utilă această pagină?