HCL 288/2010

privind preţul local al energiei termice facturată populaţiei şi acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat

Motivație

Având în vedere Referatul nr.SC2010-15560/29.06.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara;
Având în vedere prevederile art.13 lit.(a) şi (b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice ;
Având în vedere Decizia ANRSC nr.197/04.12.2009 privind stabilirea preţului local de referinţă pentru Municipiul Timişoara;
În conformitate cu art. 8 alin. (2) litera (e) şi art. 40 alin. (9) din Legea 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 343/29.09.2009 - privind metodologia şi formularul de declaraţie utilizate pentru acordarea ajutoarelor suplimentare de încălzire a locuinţei în sistem centralizat unor categorii defavorizate;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 272/2009 - privind preţul local al energiei termice facturată populaţiei şi acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d), alin.(4) lit.c) si alin.(6) lit. a) pct.14 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art. 1: Se aproba preţul local al energiei termice facturată populaţiei de către S.C. Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. Timisoara la valoarea de 203,36 lei/Gcal, fără TVA, începând cu data de 01 septembrie 2010.
Art. 2: Se aproba acordarea din bugetul local a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, care includ şi ajutoarele stabilite de guvern, pe tipuri de apartamente în cuantumul prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3: Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei stabilite la art.2 se acorda persoanelor singure sau familiilor care se încadreaza în conditiile instituite prin Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 343/29.09.2009.
Art. 4: Formularul tipizat de declaratie pe proprie raspundere pentru stabilirea dreptului la ajutorul suplimentar de încalzire acordat de catre Consiliul Local al Municipiului Timisoara este cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 343/29.09.2009.
Art. 5: Limitele minime ale veniturilor medii lunare ce s-ar putea obţine din vânzarea sau utilizarea bunurilor mobile deţinute în proprietate care nu sunt considerate ca strict necesare nevoilor familiei deţinute în proprietate sunt cele din Anexa 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 272/2009.
Art. 6: În cazul modificării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, prin hotărâre a consiliului local se va putea proceda la revizuirea Anexei la prezenta hotărâre.
Art.7: Costurile fixe în noul buget pe anul următor al S.C. Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. vor fi reduse cu 22%.
Art.8: În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Strategia Locală de alimentare cu energie termică a consumatorilor din Municipiul Timişoara se va reactualiza pentru perioada 2011 - 2015.
Art. 9: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economica din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara, Direcţia de Asistenta Sociala Comunitară Timişoara, Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara si SC Compania Locală de Termoficare Colterm SA..
Art. 10: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară;
- Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara;
- SC Compania Locală de Termoficare Colterm S.A.;
- ANRSC;
- Mass - media locale.

Este utilă această pagină?