privind aprobarea listei de priorităţi pentru anul 2010, în vederea repartizării parcelelor conform Legii nr.15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor între 18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
Motivație
Având în vedere Referatul nr.SC2010-22752/ 23.09.2010 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.167/28.04.2010 - privind dezlipirea parcelei cu nr. topo 13880 înscrisă în C.F. nr. 403486 Timişoara, în vederea atribuirii terenului conform Legii nr. 15/2003; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.168 /28.04.2010 - privind dezlipirea parcelei cu nr. topo 13878 înscrisă în C.F. nr. 403485 Timişoara în vederea atribuirii terenului conform Legii nr. 15/2003; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.169 / 28.04.2009 - privind dezlipirea parcelei cu nr. topo 13875 înscrisă în C.F. 403482 Timişoara, în suprafaţă totală de 1632 mp. în vederea atribuirii terenului conform Legii nr. 15/2003; Având în vedere Procesul verbal nr. SC 2010 - 20941 din 03.09.2010 al Comisiei de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.15/2003; În conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor între 18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) şi alin.9 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Articole
Art.1: Se aprobă Lista de priorităţi pentru anul 2010, în vederea repartizării parcelelor de teren în ordinea punctajului conform Legii nr.15/2003, tinerilor cu vârsta cuprinsă între18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Art.2: Se resping un număr de 273 de solicitări depuse în baza Legii nr.15/2003 pentru repartizarea de parcele de teren tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, cuprinse în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Serviciul Audit Public Intern - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass - media locale.