HCL 199/2011

privind declararea zilei de 08 iulie - 'Ziua Transportului Public Local din Municipiul Timişoara'

Motivație

Având în vedere Referatul nr. SC2011-10118/13.05.2011 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dr. Ing. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 414/30.11.2010 privind aprobarea Protocolului de acordare a facilităţilor la transportul public local de persoane prin curse regulate unor categorii de cetăţeni ai municipiului Timişoara pentru anul 2011;
În conformitate cu prevederile art.36 alin. 9 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art.1: Se declară ziua de 8 iulie - "Ziua Transportului Public Local din Municipiul Timişoara".
Art.2: În fiecare an, în ziua de 8 iulie, vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport public local deservite de către Regia Autonomă de Transport Timişoara, toţi cetăţenii cu domiciliul în Municipiul Timişoara.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- Regiei Autonome de Transport Timişoara;
- Mass - media locale.

Este utilă această pagină?