privind atribuirea de denumiri la două străzi fără nume, schimbarea denumirii unui tronson de stradă şi modificarea amplasamentului unui tronson de alee din Municipiul Timişoara
Motivație
Având în vedere Referatul nr. SC2013-11370/03.10.2013 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Avand in vedere prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului cu nr. 97/2005, privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor români; Luand in considerare Ordonanta Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobata prin Legea nr. 48/2003; In temeiul Hotărârii nr. 30 din data 01.03.2013 a Comisiei Judeţene pentru atribuirea sau schimbarea de denumiri; Avand in vedere propunerile Comisiei de atribuire sau schimbare de denumiri la strazi, parcuri, piete, etc., constituită prin Dispozitia Primarului nr. 2626/26.11.2008 şi actualizată prin Dispoziţiile nr. 1389/20.07.2010, nr. 66/12.01.2012, nr. 1095/24.09.2012, respectiv nr. 628/22.02.2013; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Articole
Art. 1: Se atribuie denumiri la două străzi fără nume, se schimbă denumirea unui tronson de stradă şi se modifică amplasamentul unui tronson de alee din Municipiul Timişoara, în ZONA COMPLEX STUDENŢESC, ZONA CALEA ARADULUI - CALEA SEVER BOCU, ZONA CALEA ŞAGULUI - STR.OVIDIU COTRUŞ - CET SUD, ZONA CALEA ARADULUI - SERE, conform Anexei nr.1 - Tabelul privind atribuirea şi schimbarea de denumiri respectiv modificare amplasament alee din Municipiul Timişoara - si Anexei nr.2 - Planurile de situaţie, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Banca de Date Urbană şi Cadastru - Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;- Primarului Municipiului Timişoara;- Consiliului Judeţean Timiş;- Serviciului Juridic;- Direcţiei Economice;- Direcţiei Tehnice;- Direcţiei Urbanism;- Serviciului Banca de Date Urbană şi Cadastru;- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culurale;- Direcţiei Dezvoltare;- Direcţiei Comunicare;- Direcţiei de Mediu;- Compartimentului Control;- Biroului Managementul Calităţii;- Biroului Audit;- O.C.P.I. Timiş;- Mass - media locale.