HCL 440/2014

privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către Dudui Viorica

Motivație

Având în vedere Referatul nr.CM2014-1471 din 08.09.2014 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr.CT2014-4160 din 12.08.2014, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, de către Dudui Viorica, în calitate de proprietar, prin care ne înştiinţează că, renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în Timişoara Calea Urseni nr.15/A, înscris în C.F. nr.437981-Timişoara, în suprafaţă de 58 m.p., reprezentând teren intravilan pentru drum ;
Având în vedere, “Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate” autentificată cu nr.2136 din 29.07.2014, la Societatea Profesională Notarială ”Ana Boar şi Flavius-Alexandru Boar”, de către Notar Public, Ana Boar;
În conformitate cu prevederile art.562, alin.2 din Codul Civil, în Cartea Funciară nr.437981-Timişoara, a fost notată declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate, de către Dudui Viorica.
În conformitate cu art. 553 alin. (2), art. 562 alin. (2) şi art. 889 din Codul Civil;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art.1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului-teren, situat în Timişoara Calea Urseni nr.15/A, înscris în C.F. nr.437981-Timişoara, în suprafaţă de 58m.p., reprezentând teren intravilan pentru drum, care face obiectul renunţării la dreptul de proprietate, de către Dudui Viorica.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse - Birou Terenuri, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Audit;
- O.C.P.I. Timiş;
- Doamnei Dudui Viorica;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?