HCL 16/2015

privind exonerarea de la plata obligațíilor accesorii (majorări și penalități de întârziere) cuprinse în facturile emise în baza contractelor de închiriere/concesiune, generate în sarcina terților contractanți persoane fizice și juridice fără vreo culpă contractuală din partea acestora

Motivație

Având în vedere Referatul nr.IF2014-09676/09.12.2014 promovat de către domnii consilieri locali Sandu Ștefan, Moșiu Simion, Dimeca Radu și Țoancă Radu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În considerarea prevederilor art.14, 1170 din Legea nr. 287/2011 privind Noul Cod Civil, precum și a dispozițiilor art.41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(b) și (c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art.1: Se aprobă exonerarea de la plata obligațiilor accesorii (majorări/penalități de întârziere) în cuantum de 127,150.77 lei, cuprinse în facturile prevăzute în Anexa 1 la prezenta intitulată Accesorii calculate la data de 30.09.2014 pentru facturi emise ulterior datei scadente.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?