privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Locuinţe şi funcţiuni complementare, conform Aviz de oportunitate 07/03.10.2013', Calea Urseni F.N., Timişoara
Motivație
Având în vedere Referatul nr. UR2015 - 003732/20.04.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată; Având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 140/2011, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 138/2012 privind aprobarea "Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului"; Având în vedere Avizul de Oportunitate nr. 07/03.10.2013, Avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului de Urbanism nr. 02/22.01.2015; Având în vedere Adresa Agentiei pentru Protectia Mediului nr. 58 din 29.12.2014; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Articole
Art. 1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal ,,Locuinţe şi funcţiuni complementare, conform Aviz de oportunitate 07/03.10.2013", Calea Urseni F.N., Timişoara, având ca beneficiar pe S.C. GATEWAY CONSTRUCTION S.R.L., întocmit conform Proiectului nr. 156/2014, realizat de S.C. AC TECTURA S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Art. 2: Se stabilesc condiţiile de construire: regimul de înălţime pentru locuinţe cu regim redus de înălţime cu caracter urban de max. P+1E+M, H max cornisa = 9 m, regimul de înălţime max P+2E, pentru locuinte cu regim redus de inaltime – individuale si colective mici care vor cuprinde maximum 6 unităţi locative pe o parcelă, H max = 9.00 m, acces auto conform avizului Comisiei de Circulaţie nr. DT2014-003769/ 24.07.2014, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deţinută de beneficiari, procentul de ocupare al terenului POT propus de 30 %, coeficientul de utilizare al terenului CUT propus de 0,9, spaţii verzi de min 5% - conform Adresei Agentiei pentru Protectia Mediului cu nr. 58 din 29.12.2014.Art. 3: Prezentul Plan Urbanistic Zonal ,,Locuinţe şi funcţiuni complementare, conform Aviz de oportunitate 07/03.10.2013", Calea Urseni F.N., Timişoara, se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi va avea perioadă de valabilitate până la aprobarea noului Plan Urbanistic General, perioadă în care pot fi demarate investiţiile prevăzute în documentaţie. Terenul studiat în suprafaţă totală de 25.277 mp, este inscris in C.F. nr. 435219 (C.F. vechi nr. 1499 Urseni), nr. topografic – 1290/998 - 1030/b/1/1 - teren arabil intravilan, proprietar fiind S.C. GATEWAY CONSTRUCTION S.R.L..Art. 4: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal ,,Locuinţe şi funcţiuni complementare, conform Aviz de oportunitate 07/03.10.2013", Calea Urseni F.N., Timişoara şi a Regulamentului Local de Urbanism.Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.Art. 6: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Proiectantului S.C. AC TECTURA S.R.L.; - Beneficiarului S.C. GATEWAY CONSTRUCTION S.R.L.; - Mass-media locale.