HCL 315/2019

privind aprobarea Studiului de Fundamentare, Caietului de sarcini şi a Contractului Cadru privind delegarea gestiunii serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Timişoara

Motivație

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019 -11378/09.05.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019 -11379/09.05.2019 al Biroului Gestiune Populaţie Canină, Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 10.05.2019- Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2019 -11379/09.05.2019;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificat prin legea 258/2013 şi H.G. nr. 1.059/2013 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
În temeiul Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii şi Hotărârea de Guvern nr.867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 205/15.04.2014 privind aprobarea Regulamentul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/08.03.2006, privind Serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată, art. 8, alin. (3), lit. d^1) şi i);
În conformitate cu prevederile art.36. alin.(2), lit.d) şi art.36 alin. (6), lit.a), pct.14 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

Articole

Art.1: Se însuşeşte Studiul de Fundamentare privind alegerea soluţiei pentru delegarea gestiunii serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Timişoara, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotarâre.
Art.2: Se aprobă modalitatea de gestiune a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Timişoara, gestiune delegată prin concesiune.
Art.3: Se aprobă Caietul de sarcini privind delegarea gestiunii serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Timişoara, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotarâre.
Art.4: Se aprobă Contractul Cadru pentru delegarea gestiunii serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Timişoara, conform Anexei 3, care face parte integrantă din prezenta hotarâre.
Art.5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Gestiune Populaţie Canină, Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.6: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcției Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcției Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei Comunicare - Relaționare;
- Biroului Sport - Cultură;
- Serviciului Școli - Spitale;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- A.N.R.S.C.;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?