HCL 356/2019

privind modificarea si aprobarea Statului de funcţii pentru Direcţia Fiscala a Municipiului Timişoara

Motivație

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC 2019 - 015395/20.06.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timișoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. IF 2019 - 37286/20.06.2019 al Compartimentului Resurse Umane din cadrul Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 25.06.2019 - Anexă la Raportul de specialitate nr. IF 2019 - 37286/20.06.2019;
Având în vedere Avizul Serviciului Resurse Umane nr. SC2019-15397/25.06.2019 - privind susținerea proiectului de hotărâre privind modificarea și aprobarea Statului de Funcții pentru Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) si alin. (3) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ;
În conformitate cu prevederile art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Articole

Art. 1: Se modifică şi se aprobă Statul de funcţii pentru Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, conform Anexei I care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Fiscală a Municipiului Timișoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu, și totodată se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcției Dezvoltare;
- Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
- Serviciului Școli - Spitale;
- Biroului Sport - Cultură;
- Direcţiei Comunicare - Relaționare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?