HCL 502/2020

Privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului RĂDUCANU SEBASTIAN și vacantarea locului acestuia, în Consiliul Local al Municipiului Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul constatator înregistrat cu nr. SC2020 - 30331/23.12.2020, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Declarația de renunțare la calitatea de consilier local a domnului RĂDUCANU SEBASTIAN, ales pe lista de candidați a Partidului Social Democrat la alegerile din data de 27 septembrie 2020, la poziția 1, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. SC2020-030157/22.12.2020;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al municipiului Timișoara, în situații exceptionale, constatate de autoritățile abilitate;
Având în vedere prevederile art. 204, alin. (2), lit. a), alin (3), alin. (6), alin. (7), alin. (10), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 139, alin. (1) și art. 129, alin. (14) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului RĂDUCANU SEBASTIAN, ales pe lista de candidați a Partidului Social Democrat la alegerile din data de 27 septembrie 2020, la poziția 1, începând cu data de 22.12.2020.
Art. 2: Se constată vacantarea locului de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Timișoara al domnului RĂDUCANU SEBASTIAN, începând cu data de 22.12.2020.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Secretariat General - Serviciul Administrație Locală din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generală Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Judecătoriei Timișoara;
- Domnului Răducanu Sebastian;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?