HCL 194/2021

privind acordarea de Burse şcolare pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Timişoara pe anul 2021

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre SC2021-12480/06.05.2021, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC 2021-12480 din data de 06.05.2021 al Directiei Economice din cadrul primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 12.05.2021 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2021-12480/06.05.2021;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor și Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, modificată;
Conform Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011;
Conform Ordinului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat;
Conform Ordinului nr. 3470/07.03.2012, pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.576/2011;
În conformitate cu dispoziţiile art. 129, alin. (1) și (2), alin. (7), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
In temeiul art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă nivelul cuantumurilor pentru bursele şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi numărul acestora pentru anul 2021, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie în bugetul local al Municipiului Timişoara, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Pentru anul financiar 2021 propunem cuantumurile burselor şcolare pentru cele patru categorii (performanţă, merit, studiu şi sociale), să rămână la valoarea de 100, 100, 100, respectiv 140 lei pe lună, aceste burse fiind acordate pe perioada anului şcolar – adică 9 luni - cu excepţia categoriei de burse sociale care se acordă pe toată perioada anului calendaristic şi anume pe 12 luni.
Dat fiind faptul că suma alocată în buget este suficientă pentru acoperirea necesarului de burse solicitate si centralizat de catre Inspectoratul Scolar Judetean Timis prin adresa nr. 3442/1/26.03.2021, conform prevederilor Ordinului 3470/07.03.2012, propunem acordarea integrală a burselor sociale lit. a) şi c) (bolnavi, orfani şi venituri foarte mici), a burselor de studiu, a burselor de performanţă si a burselor de merit - art. 8. lit. a) pentru fiecare unitate de învățământ.
Numărul de burse şi modul de acordare, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, rezultă prin calcul conform tabelului din Anexă.
Vor fi acordate cu prioritate bursele sociale, bursele de studiu și bursele de perfomanță.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcţiei Generală Urbanism;
- Direcţiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Serviciului Școli, Spitale și Baze Sportive;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Timişoara;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?