HCL 25/2021

Privind aprobarea vânzării apartamentului nr. 6, situat în imobilul din Timișoara, str. Burebista nr. 18, conform Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă în şnur cu Decizia Civilă nr. 220/25.02.2020 a Tribunalului Timiş

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2021-962/14.01.2021, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2021-962/14.01.2021, al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest - Biroul Locuințe, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 19.01.2021 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2021-962/14.01.2021;
Având în vedere faptul că prin dispozitivul Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, instanța a admis cererea formulată de reclamantul Brînzău Ionel-Călin şi obligă pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român prin O.J.C.V.L. Tim S.R.L. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi obligă pârâţii să încheie cu reclamantul un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 6 situat în imobilul din Timişoara, str. Burebista nr. 18, înscris în C.F. nr. 404343-C1-U66(C.F. vechi nr. 39439) Timişoara, nr. cad. 26224/2/4/VI, pentru un preţ ce se va stabili potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei;
Având în vedere faptul că, în urma apelurilor declarate de pârâţi, împotriva Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, Tribunalul Timiş, prin dispozitivul Deciziei Civile nr. 220/25.02.2020, instanţa admite apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, a Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, a Statului Român prin O.J.C.V.L. Tim S.R.L. şi respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar, menţinând dispoziţiile sentinţei atacate, privind admiterea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar;
Având în vedere faptul că prin Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expert tehnic judiciar ec. Goron Vasile, prețul de vânzare al apartamentului nr. 6, situat în Timișoara str. Burebista nr. 18, sc. B, et. II, stabilit în conformitate cu dispozitivul sentinţei judecătoreşti, este de 12.351 Euro, respectiv 59.382 lei, la cursul BNR de 4,8079 lei/1 Euro, din data de 25.02.2020;
Având în vedere cererea înregistrată cu nr. CT2017-211/13.01.2017, prin care reclamantul Brînzau Ionel-Călin, a solicitat cumpărarea apartamentului nr. 6, situat în imobilul din Timişoara, str. Burebista nr. 18;
Având în vedere cele de mai sus, considerăm oportună inițierea unui proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care să se ia act de dispozitivul Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă în şnur cu Decizia Civilă nr. 220/25.02.2020 a Tribunalului Timiş.
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru cultură, știință învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;
În conformitate cu dispoziţiile art. 129, alin. (1) și (2), lit. c), alin. (6), lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se ia act de dispozitivul Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă în şnur cu Decizia Civilă nr. 220/25.02.2020 a Tribunalului Timiş, conform cărora, instituţia noastră este obligată să vândă reclamantului apartamentul nr. 6, situat în imobilul din Timişoara str. Burebista nr. 18, la prețul stabilit prin Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar ec. Goron Vasile.
Art. 2: Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 6, situat în imobilul din Timișoara, str. Burebista nr. 18, conform dispozitivului Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă în şnur cu Decizia Civilă nr. 220/25.02.2020 a Tribunalului Timiş, la prețul de 59.382 lei, stabilit conform Raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar ec. Goron Vasile.
Art. 3: Se mandatează dl. Dominic Fritz - Primarul Municipiului Timișoara, pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri şi punerea în executare a dispozitivului Sentinţei Civile nr. 13896/04.12.2018 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă în şnur cu Decizia Civilă nr. 220/25.02.2020 a Tribunalului Timiş, se încredințează Biroul Locuințe al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcției Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcției Generală Urbanism;
- Direcției Dezvoltare;
- Direcției de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Locuinţe II Vest;
- Domnului Brînzău Ionel-Călin;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?