HCL 286/2021

privind aprobarea încheierii unui Acord de colaborare între Municipiul Timișoara și Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2021 - 20845/22.07.2021 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2021- 20845 din data de 22.07.2021 al Direcției de Mediu-Serviciul Spații Verzi și Locuri de Joacă din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 23.07.2021 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2021 - 20845/22.07.2021;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfăşurare a şedinţelor Consiliului Local al al Municipiului Timişoara, în situaţii excepţionale, constatate de autorităţile abilitate;
Având în vedere adresa Facultății de Arte și Design Timișora înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr.SC2021-20683/21.07.2021;
În conformitate cu prevederile art.129 alin.2 lit.e) și alin.9 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1) si (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă încheierea unui Acord de colaborare între Municipiul Timișoara și Facultatea de Arte și Design Timișora din cadrul Universității de Vest care are la bază îmbunătățirea domeniului public prin reciclarea, punerea în valoare și conservare materialului dendrologic pe o perioadă îndelungată prin transformarea acestuia în obiecte de artă (sculpturi).
Art.2: Se împuternicește Domnul Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timisoara, să semneze Acordul de colaborare cu Facultatea de Arte și Design Timișoara din cadrul Universității de Vest, prevăzut în Anexa care face parte integrantã din prezenta hotărâre.
Art.3: Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția de Mediu-Serviciul Spații Verzi și Locuri de Joacă din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timis
- Primarului Municipiului Timisoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului;
- Facultății de Arte și Design Timișoara din cadrul Universității de Vest;
- Mass - media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 23 de voturi pentru.

Este utilă această pagină?