privind închirierea etajului I al imobilului situat în Timişoara, Str. Alexandru Odobescu nr. 1, în care funcţionează Clinica de Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara
Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2021-1884/04.02.2021 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2021- 1884/04.02.2021 al Serviciului Școli, Spitale și Baze Sportive din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Direcției Economice din data de 15.02.2021- Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2021-1884/04.02.2021; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 15.02.2021- Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2021-1884/04.02.2021; Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 149/10.05.2016 și Hotărârea Consiliului Local nr. 702/20.12.2018 - privind închirierea etajului I al imobilului situat în Timişoara Str. Alexandru Odobescu nr. 1, în care funcţionează Clinica de Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara; Având în vedere adresa Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă cu nr. E5993/30.12.2020, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. SC2020-30776/31.12.2020, adresa cu nr. I-31634/30.12.2020 a D-nei Tirnea Eugenia Ghizela și adresa cu nr. I-31652/30.12.2020 a Dl. Cristurean Gheorghe-Titu; Având în vedere prevederile art. 199 alin.1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. d) și alin.(7), lit c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.(1) și art.196 alin.(1) , lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se aprobă închirierea etajului I al imobilului situat în Timişoara, Str. Alexandru Odobescu nr. 1, cu suprafața construită de 320 mp, înscris în CF Colectiv nr. 416008-C1 Timișoara, unitatea individuală nr. 416008-C1-U1 în care funcţionează Clinica de Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara la preţul de 3,6 euro/mp/lună, începând cu data adoptării prezentei hotărâri până la data de 31.12.2021. Art. 2: Chiria se asigură din cap. 66.02 Sănătate alin. 51.01.46- transferuri de la bugetele locale către instituţii publice şi activităţi finanţate integral sau parţial din venituri proprii pentru finanţarea sănătăţii şi va fi achitată în lei la cursul BNR de la data adoptării prezentei hotărâri, prin Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Art. 3: Contractele de închiriere se vor încheia între Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara în calitate de locatar şi proprietarii (locatori)- d-na Ţîrnea Eugenia Ghizela şi dl Cristurean Gheorghe-Titu, pentru cota parte din etajul I al imobilului, deţinută în proprietate de fiecare. Chiria neachitată de la data de 31.12.2020 până la data încheierii noului contract va fi achitată de către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara din fondurile proprii. Cheltuielile necesare pentru funcţionarea în bune condiţii a spaţiului închiriat cad în sarcina exclusivă a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Art. 4: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Timişoara în calitate de ordonator principal de credite, Directorul Direcţiei Economice , Serviciul Juridic şi Serviciul Şcoli -Spitale și Baze Sportive să avizeze contractele de închiriere prevăzute la art.3. Art.5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Școli, Spitale și Baze Sportive, Direcția Economică , Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă . Art.6: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Generală Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest; - Direcţiei de Mediu; - Serviciului Școli, Spitale și Baze Sportive; - Direcţiei Comunicare-Relaţionare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă; - D-nei Ţîrnea Eugenia Ghizela; - D-lui Cristurean Gheorghe-Titu; - Mass - media locale.