HCL 66/2021

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. UR2020-014276/28.12.2020 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul DOMINIC FRITZ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. UR2020-014276/28.12.2020 - al Directiei Generale de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 29.01.2021 - Anexă la Raportul de specialitate nr. UR2020-014276/28.12.2020;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;
Având în vedere Avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor și Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;
Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1) şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 218/04.06.2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/19.04.2011 privind aprobarea "Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului";
Având în vedere Avizul de Oportunitate nr. 40/01.08.2019, Avizul favorabil al Arhitectului Şef nr. 47/10.12.2020;
Având în vedere Decizia Etapei de încadrare nr. 71 din 26.05.2020 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş prin care anunţă ca planul nu necesită evaluare de mediu şi se adoptă fără aviz de mediu;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c) si alin. (6), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara, având ca beneficiari pe Zglibuțiu Maria şi Zglibuțiu Ioan, întocmit conform Proiectului nr. 27/11/05-2017-PUZ, realizat de S.C. PRO ARH TCC S.R.L, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Se stabilesc condiţiile de construire:
Funcţiuni propuse: Locuințe și funcțiuni complementare;
P.O.T. maxim = 35%,
C.U.T. maxim = 1,05;
Regim de înălțime maxim P+1E+M/Er;
Hmax cornisa= 9.00 m;
Hmax = 12.00 m;
Retrageri – conform planşei de Reglementări urbanistice 03-A.
Suprafața de spații verzi minimă de 7,55% a fost avizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiș – Decizia etapei de încadrare nr. 71/26.05.2020. Suprafaţa de spaţii verzi va fi amenajată şi întreţinută.
- Se vor respecta prevederile HCL 62/28.02.2012 privind aprobarea "Strategiei dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara 2010-2020 şi Anexa 1 - Cadastrul Verde";
- Se va respecta H.C.L. nr. 4 din 28.01.2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara;
PUZ-ul permite operaţiuni topo-cadastrale de dezmembrare sau alipire, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
- Circulaţii şi accese: accesele auto şi pietonale se vor realiza în conformitate cu avizul Comisiei de Circulatie nr. ww2020-000695/23.04.2020 şi planşa anexă la aviz, parcaje minim conform H.G. 525/1996 privind aprobarea R.G.U.;
Echipare tehnico-edilitară: pentru investiţia propusă se vor asigura toate utilităţile necesare funcţionării acesteia, respectându-se condiţiile impuse prin Avizul Unic pentru reţele existente nr. 709/28.09.2020 şi conform Planului de Acţiune asumat.
În cazul în care parcelele sunt parţial grevate de o servitute de utilitate publică, POT şi CUT se vor calcula la suprafaţa efectivă rămasă în proprietate privată, iar autorizaţia de construire se va putea emite doar după ce terenurile afectate de drumuri vor deveni domeniu public.
Art. 3: Prezentul Plan Urbanistic Zonal „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara, va avea valabilitate de 3 ani, perioadă în care pot fi demarate investiţiile prevăzute în documentaţie.
Terenul reglementat în cadrul documentaţiei Plan Urbanistic Zonal „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara este situat în zona străzii Chevereşului, are o suprafaţă de 12.000 mp, este identificat prin extras CF nr. 437320, nr. cad. 437320 – teren extravilan, pentru care s-a emis Adeverinţa nr. PISEG-100058/23.10.2020 a Biroului Banca de Date Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara prin care se precizează că terenul înscris în CF nr. 437320 Timişoara, jud. Timiş face parte din intravilanul municipiului Timişoara conform prevederilor PUG aprobat prin HCL nr. 157/2002, prelungit prin HCL nr. 619/2018; proprietari teren reglementat sunt Zglibuțiu Maria şi Zglibuțiu Ioan, folosinţă actuala teren arabil parţial împrejmuit.
Art. 4: Autorizaţiile de construire se vor emite doar după realizarea în prealabil a operaţiunilor reglementate prin documentaţia de urbanism cu privire la obligativitatea asigurării acceselor din domeniul public şi asigurarea tuturor utilităţilor necesare investiţiei în conformitate cu Planul de acţiune asumat. Autorizatiile de construire se vor emite doar dupa reglementarea situatiei juridice a drumurilor de acces la parcelele beneficiarilor, accesul pe parcele se va realiza din domeniul public.
Art. 5: După aprobare prin hotărârea consiliului local a documentaţiei PUZ „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara şi RLU aferent, hotărârea însoţită de documentaţie va fi transmisa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea notării în Cartea Funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice, în conformitate cu art. 29, alin. 2^1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal „Locuințe și funcțiuni complementare”, CF nr. 437320, Timişoara şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent PUZ.
Art. 7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generala de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 8: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara, pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Generală Urbanism;
- Direcției Dezvoltare;
- Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaționare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- Beneficiarilor: Zglibuțiu Maria şi Zglibuțiu Ioan;
- Proiectantului: S.C. PRO ARH TCC S.R.L;
- Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Timiș;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?