HCL 235/2022

Privind înaintarea către Guvernul României a propunerii de modificare a Hotărâri de Guvern nr. 790/2020 prin completarea Anexei la Hotărârea de Guvern nr. 790/2020 și trecerea din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al Municipiului Timișoara a suprafețelor de fond forestier din grupa I funcțională-vegetație forestieră cu funcții speciale de protecție, respectiv liniile parcelare principale (L), terenurile pentru liniile de vânătoare și terenurile pentru hrana vânatului (V), apele care fac parte din fondul forestier (T) și culoarele pentru liniile electrice de înaltă tensiune (R) care fac parte din suprafața totală de fond forestier a Pădurii Verzi din cadrul UAT Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-12616/23.05.2022, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-12616/23.05.2022, al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 24.05.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-12616/13.05.2022;
Având în vedere Adresa Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva, Ocolul Silvic Timișoara nr. 3166/O.I./15.04.2021, prin care ne comunică faptul că suprafața totală este de 607.377 mp.;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Legea nr. 220/2018 - privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale;
Avand in vedere prevederile art. 2, alin. (2) și art. 3, alin. (1), lit. b) din Normele Metodologice referitoare la criteriile şi modalităţile privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale;
În conformitate cu prevederile art. 292, alin. (1) și art. 129 alin. (2), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 139, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă înaintarea catre Guvernul României a propunerii de modificare a Hotărâri de Guvern nr. 790/2020 prin completarea Anexei la Hotărârea de Guvern nr. 790/2020 și trecerea din domeniul public al Statului Român în domeniul public al Municipiului Timișoara a suprafețelor de fond forestier din grupa I funcțională-vegetație forestieră cu funcții speciale de protecție, respectiv liniile parcelare principale (L), terenurile pentru liniile de vânătoare și terenurile pentru hrana vânatului (V), apele care fac parte din fondul forestier (T) și culoarele pentru liniile electrice de înaltă tensiune (R) care fac parte din suprafața totală de fond forestier a Pădurii Verzi din cadrul UAT Timișoara, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Se interzice trecerea suprafețelor forestiere prevăzute în Anexa la prezenta hotărâre din proprietatea publică a Municipiului Timișoara, în proprietatea privată a Municipiului Timișoara.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Guvernului României
- Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi pentru.

Este utilă această pagină?