privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual aferent familiei ocupaționale ‘‘Administrație’’din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara
Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2022- 14294/09.06.2022 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-14295/09.06.2022 al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 09.06.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-14295/09.06.2022; Având în vedere Avizul Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-14295/09.06.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe și Avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Luând în considerare prevederile: - art. 11, art. 12, art. 19, art. 38, alin. (3), lit. f) din Legea - Cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu completările și modificările ulterioare; - art. I alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. 34, alin. (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2008; - Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; Având în vedere prevederile art. 129, alin. (2), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Salariile de bază pentru personalul din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare a posturilor, prevăzuți în Anexa 1 la prezenta hotărâre, cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată utilizat la determinarea indemnizației viceprimarului.Art. 2: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă orice alte prevederi contrare din actele administrative adoptate anterior de Consiliul Local al Municipiului Timișoara.Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Juridic și Resurse Umane din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timisoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică - Instituției Prefectului - Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Casei de Cultură a Municipiului Timișoara; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru.