HCL 420/2022

privind neexercitarea dreptului de preemțiune din partea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, la intenția de înstrăinare a terenului intravilan cu adresa în Timișoara, strada Memorandului nr.72, identificat cu C.F nr. 411793 Timișoara, nr. cadastral 411793, provenit din C.F. vechi 4871, nr. topografic:10266, 10267, la prețul de 120.000 euro

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr. SC2022-20263 din data de 11.08.2022, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC20222-20263 din data de 11.08.2022 al Direcției Patrimoniu -Serviciul Locuințe și Preemțiuni, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 12.08.2022- Anexă la Raportul de specialitate cu nr.SC2022-20263 din data de 11.08.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa înregistratã cu nr. CT2022-005216 din data de 05.08.2022 de cãtre VOINEA FLAVIUS-BOGDAN prin av. PETRASCU FLOAREA SRL, privind intenția de înstrãinare a terenului împrejmuit din Timișoara, jud.Timiș, strada Memorandului nr.72, identificat cu C.F. nr. 411793 Timișoara, nr. cadastral 411793, provenit din C.F. vechi 4871, nr.topografic: 10266, 10267, pentru care solicitã Primãriei Municipiului Timișoara sã se pronunțe asupra dreptului de preemțiune la prețul de 120.000 euro;
Conform Adresei nr. 3134 din data de 25.07.2022, prin care Direcția Județeanã pentru Culturã Timiș ne comunicã faptul cã nu își exercitã dreptul de preemțiune la vânzarea imobilului cu adresa de mai sus și conform art. 4, alin.(4) precum și art.26 din Legea nr. 422/2001- privind protejarea monumentelor istorice, aceasta își transferã dreptul de preemțiune cãtre autoritãțile publice locale;
Având în vedere adresele emise cãtre Direcția Generalã de Urbanism și Planificare Teritorialã-Biroul Disciplinã în Construcții, Direcția Patrimoniu–Biroul Clãdiri-Terenuri, Serviciul Infrastructurã Culturalã, Serviciul Sport și Baze Sportive-privind interesul de a achiziționa imobilul situat în Timișoara, strada Memorandului nr.72, pentru desfãșurarea unor activitãți ce aparțin de acestea (sport, culturã), la care ni se comunicã faptul cã acesta nu prezintã interes pentru domeniul public/privat al Municipiului Timișoara;
În conformitate cu prevederile Legii nr.422/2001-privind protejarea monumentelor istorice, republicată;
Având în vedere prevederile art.2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 67/2008, modificatã prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 362/2015;
În conformitate cu prevederile art.129 alin. (2), lit.c) și lit.d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art.139 alin.(1) și alin. (3), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019-privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu își exercită dreptul de preemțiune la intenția de înstrăinare a terenului intravilan cu adresa în Timișoara, strada Memorandului nr.72, identificat cu C.F nr. 411793 Timișoara, nr. cadastral 411793, provenit din C.F. vechi 4871, nr.topografic:10266, 10267, la prețul de 120.000 euro.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- D-lui.VOINEA FLAVIUS-BOGDAN;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi pentru.

Este utilă această pagină?