HCL 455/2022

privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 486 din data de 16.12.2021 privind Acordul de parteneriat între UAT Municipiul Timișoara și Direcția de Asistențã Socialã a Municipiului Timișoara pentru depunerea și implementarea proiectului Reabilitare cinematograf și schimbare destinație în „Centru Cultural și Educațional Freidorf” prin POR 2014-2020 în urma Apelului POR/722/9/1/1/Reducerea numãrului de persoane aflate în risc de sãrãcie și excluziune socialã, prin mãsuri integrate

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-21767/02.09.2022, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-21767/02.09.2022 al Serviciului Infrastructură Culturală, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 08.09.2022 - Anexa la Raportul de specialitate;
Având în vedere Adresa Directiei Economice nr. SC2022-21767/02.09.2022;
Având în vedere POR 2014-2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiţii 9.1 – Dezvoltarea locală sub responsabilitatea comunității, Obiectiv specific OS 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisiei pentru adminisrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 193/10.05.2016, privind aprobarea “Strategiei Integrate de Dezvoltare 2014-2020 a Polului de Creştere Timişoara”;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) și alin. (3) si art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă modificarea Acordului de parteneriat între UAT Municipiul Timişoara şi Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara pentru depunerea şi implementarea proiectului Reabilitare cinematograf și schimbare destinație în „Centru Cultural și Educațional Freidorf” prin POR 2014-2020 în urma Apelului POR/722/9/1/1/Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate- Anexa 1.
Art. 2: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Timişoara şi Directorul General al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara pentru semnarea acordului de parteneriat precizat la Art.1.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Infrastructură Culturală din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru.

Este utilă această pagină?