HCL 551/2022

Privind prelungirea Contractului de închiriere nr. 1572/15.11.2013 încheiat cu SOCIETATEA „GELLICA” SRL

Motivație

    Având în vedere Referatul nr. SC2022- 26728/26.10.2022 de aprobare a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara- domnul Dominic Fritz;

    Având în vedere Raportul de specialitate SC2022 – 26728/26.10.2022 al Compartimentului Spaţii cu Altă Destinaţie - Direcția Patrimoniu din cadrul  Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 27.10.2022  - Anexă la Raportul de specialitate nr.SC2022 - 26728/26.10.2022;
    Având în vedere Adresa nr. CT2022-005636/24.08.2022, a SOCIETATII „GELLICA” SRL;
    Având în vedere Extrasul din Procesul Verbal al şedinţei din data de  15.09.2022 a Comisiei de Analiză a Spaţiilor cu altă Destinaţie decât aceea de Locuinţă situate în imobile proprietatea Primăriei Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local  nr. 12/26.06.2012 şi modificată prin Hotărârea Consiliului Local  nr. 49/22.02.2022;
    Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
    Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu și  Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
    În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin (2), lit.c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
    În temeiul art.196 alin. (1), lit.a), art.139 alin.(1) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă prelungirea Contractului de închiriere  nr. 1572/15.11.2013, pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, Bd. Iuliu Maniu nr.49, SAD 1A, format din 7 încăperi, in suprafata de 49,08 mp., înscris în CF nr. 407431-C1-U7 Timişoara, Nr.top 16947,  în proprietatea Statului Român și în administrarea Municipiului Timișoara, pe o perioada de 1 an,  începând cu data de 14.11.2022  până la data de 14.11.2023.

Art.2: Se aprobă încheierea actului adiţional.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:

- Instituţiei  Prefectului - Judeţul Timiş;

- Primarului Municipiului Timişoara;

- Directiilor, serviciilor, birourilor, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

- Mass-media locale.

 

Hotărârea  a fost adoptată cu 19 voturi pentru.

Este utilă această pagină?