HCL 97/2022

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţie „Amenajare zona Kuncz”

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobarea a Proiectului de Hotărâre nr. SC2022 – 7394/28.03.2022 al Primarului Municipiului Timişoara- domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022- 7394/28.03.2022 al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 29.03.2022 – anexă la Raportul de Specialitate nr. SC2022 -7394/28.03.2022;
Având în vedere Avizul Direcţiei Economice– anexă la Raportul de Specialitate nr. SC2022 – 7394/28.03.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Fişa Tehnică de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii nr.7/24.03.2022 a Comisiei tehnico-economice;
În conformitate cu prevederile 129 alin.(2) lit b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1) și (3) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Amenajare zona Kuncz”, întocmit de SC EVO LINE CREATION SRL - Timişoara, conform Contractului de prestare de servicii nr. 37/07.05.2021, cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Se aprobă trecerea la elaborarea Proiectului Tehnic şi a Documentaţiei de execuţie.
Art.3: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se realizează prin contribuție de la bugetul local și contribuție din fonduri externe accesate prin GAL Kuncz.
Art.4: Obiectivul de investiţie „Amenajare zona Kuncz” face parte din categoria lucrărilor de utilitate publică.
Art.5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara.
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Mass media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru.

Este utilă această pagină?