Motivație
Având în vedere Referatul nr. UR2022-005619; CDU2022-135/ 10.11.2022 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul DOMINIC FRITZ; Având în vedere Raportul de specialitate nr. UR2022-005619; CDU2022-135/ 10.11.2022 - al Directiei Generale Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 10.11.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr.UR2022-005619; CDU2022-135/ 10.11.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și Avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată; Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1) şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 218/04.06.2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/19.04.2011 privind aprobarea "Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului"; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 390/26.10.2021 privind înființarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism"; Având în vedere Avizul de Oportunitate nr. 57/10.12.2020 (emis în baza Certificatului de Urbanism nr. 1762/08.05.2020 prelungit pâna la data de 07.06.2022, conform prevederilor articolului 4 din Legea nr. 55/15.05.2020), respectiv de Avizul Arhitectului Sef nr. 38/03.10.2022; Având în vedere prevederile Certificatului de Urbanism nr. 1762/08.05.2020 prelungit pâna la data de 07.06.2022, conform prevederilor articolului 4 din Legea nr. 55/15.05.2020, prevederile Certificatului de Urbanism nr. 1819/21.06.2022 (emis in baza solicitarii cu nr. CUO2022-002008/27.05.2022), respectiv prevederile Deciziei de încadrare nr. 136/19.10.2021 și Adresa nr. 5507/ 22.09.2022 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş; Având în vedere solicitarea inițiatorului TAMO-KO DEVELOPMENT S.R.L./ NAROU REAL ESTATE DEVELOPMENT S.R.L., formulată pentru și în numele proprietarului WAREHOUSES DE PAUW ROMANIA S.R.L. conform Contract de vanzare nr. 1411/24.08.2022, respectiv a Declarației notariale nr. 1962/08.11.2022 a U.N.N.R. - B.I.N. Gabriela Ivan, solicitare înregistrată cu nr. UR2022-005619/21.10.2022 și completată cu nr. CDU2022-135/ 09.11.2022, privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Construire complex logistic, sistematizare pe verticala, acces auto pe proprietate, imprejmuire si racorduri la utilitati” zona Calea Sagului, CF 400753, CF 400756, CF 400764, CF 400881, CF 401119, CF 421201, CF 421307, Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin.(2) lit. c) și alin. (6), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal ,,Construire complex logistic, sistematizare pe verticala, acces auto pe proprietate, imprejmuire si racorduri la utilitati” zona Calea Sagului, CF 400753, CF 400756, CF 400764, CF 400881, CF 401119, CF 421201, CF 421307, Timişoara, realizat de proiectantul SC ATRIUM BUILDING SRL, specialist cu drept de semnătură R.U.R.: arh. Doru C. Covrig – pentru categoria D, E, Proiect nr. 30/2020, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca inițiator pe societatea TAMO-KO DEVELOPMENT S.R.L. și/sau NAROU REAL ESTATE DEVELOPMENT S.R.L., proprietar WAREHOUSES DE PAUW ROMANIA S.R.L, conform Contract de vanzare nr. 1411/24.08.2022, respectiv conform Declarației notariale nr. 1962/08.11.2022 autenitificată de B.I.N. Gabriela Ivan, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Art. 2: Se stabilesc condiţiile de construire in conformitate cu Avizului Arhitectului Şef cu nr. 38/03.10.2022: LOT 2: Zona pentru depozitare, industrie nepoluanta și servicii conexe - POT max = 55%; - CUT max = 1.5; - regim de înaltime maxim S+P+3E; - Hmax = 20 m;- Spaţii verzi amenajate minim 20.00% din suprafata totala a terenului (Lot 5 - zonă verde compactă) - conform Deciziei de încadrare nr. 136/19.10.2021 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, respectiv spații verzi și plantate de minim 25% - conform HCL nr. 289/21.06.2022 privind aprobarea actualizării și prelungirii "Strategiei dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara 2010-2020";LOT 1, 3, 4 – Circulații propuseLOT 5 – Zonă verde compactă propusăSe va respecta limita maximă de implementare a construcţiilor (Lot 2) prevăzută in plansa „U03 - Reglementări urbanistice”, astfel:· retragere faţă de aliniament – 10 m; · retragere față de limitele laterale – 10 m; · retragere fata de limita posterioara -40,6 m;
- Se vor respecta prevederile HCL nr. 289/21.06.2022 privind aprobarea actualizării și prelungirii "Strategiei dezvoltării spaţiilor verzi a Municipiului Timişoara 2010-2020".- Se va respecta Hotărârea Consiliului Local nr. 4 din 28.01.2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara;- În cazul în care parcelele sunt parţial grevate de o servitute de utilitate publică, POT şi CUT se vor calcula la suprafaţa efectivă rămasă în proprietate privată, iar autorizaţia de construire se va putea emite doar după ce terenurile afectate de drumuri vor deveni domeniu public.- Circulaţii şi accese: accesele auto şi pietonale se vor realiza în conformitate cu avizul Comisiei de Circulatie nr. DT2021-000536/25.03.2021; necesarul de parcaje va fi asigurat în conformitate cu Art. 33 şi Anexa 5 din R.G.U;- Servituţi: se vor respecta servituţile trecute în „Propunerile preliminare ce vor fi supuse spre avizare - Etapa a 3-a elaborare P.U.G. Timişoara”, aprobate prin H.C.L. nr. 428/30.07.2013;-Echipare tehnico-edilitară: pentru investiţia propusă se vor asigura toate utilităţile necesare funcţionării acesteia, respectându-se condiţiile impuse prin Avizul pentru reţele existente nr. 257/29.03.2021.Art.3: Prezentul Plan Urbanistic Zonal ,,Construire complex logistic, sistematizare pe verticala, acces auto pe proprietate, imprejmuire si racorduri la utilitati” zona Calea Sagului, CF 400753, CF 400756, CF 400764, CF 400881, CF 401119, CF 421201, CF 421307, Timişoara, va avea valabilitate de 3 ani, perioadă în care pot fi demarate investiţiile prevăzute în documentaţie. Terenul reglementat situat în Timișoara, zona Calea Sagului, înscris în CF 400753, CF 400756, CF 400764, CF 400881, CF 401119, CF 421201, CF 421307, Timişoara, în suprafaţă totală de 87.174 m², cu servitute de trecere auto și pietonal neexclusiv, pe o perioadă nedeterminată, adică perpetuu, asupra imobilului înscris în CF 448949 Timișoara, conform CF nr. 400753, CF nr. 400756, CF nr. 400764, CF nr. 400881, CF nr. 401119, CF nr. 421201, pentru care s-a obținut Convenția de constituire a unui drept de servitute de trecere cu nr. 802/06.04.2022, respectiv drept de servitute de trecere pe durata existentei instalatiilor electrice in favorea: SC ELECTRICA SA Sucursala de DISTRIBUTIE TIMISOARA, pentru care s-a obținut Contractul de angajament pentru realizarea condițiilor de coexistență a rețelelor electrice, în vederea eliberării avizului favorabil condiționat nr. 127560/27.09.2021, are ca proprietar pe S.C. WAREHOUSES DE PAUW ROMANIA S.R.L.. Terenul reglementat este liber de construcții.Art. 4: Autorizaţia de construire se va emite doar după realizarea în prealabil a operaţiunilor reglementate prin documentaţia de urbanism cu privire la obligativitatea asigurării acceselor din domeniul public pe prospecte stradale conforme cu functiunea propusa, asigurata prin drumurile noi şi/sau dezvoltarea celor existente, pe tot traseul de acces de la Calea Șagului până la investiția propusă prin PUZ, așa cum a fost propus prin planșa nr. U.10. - ,,Accesibilitate” (pentru a se putea asigura accesibilitatea la investiția propusă prin PUZ în conformitate cu H.G. nr. 525/1996 art. 25 Accese carosabile) şi asigurarea tuturor utilităţilor necesare investiţiei în conformitate cu Planul de acţiune asumat. Autorizatiile de construire se vor emite doar dupa reglementarea situatiei juridice a drumurilor de acces la parcela beneficiarilor, accesul pe parcela se va realiza din domeniul public.La eliberarea Autorizaţiei de Construire se vor respecta toate condiţiile impuse prin avizele eliberate de deţinătorii de reţele şi utilităţi publice precum şi ale altor instituţii avizatoare, care se vor realiza pe cheltuiala inițiatorului.Art. 5: După aprobare prin hotărârea Consiliului Local a documentaţiei PUZ şi RLU aferent, hotărârea însoţită de documentaţie va fi transmisa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea notării în Cartea Funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice, în conformitate cu art. 29, alin. 2^1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 6: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal ,,Construire complex logistic, sistematizare pe verticala, acces auto pe proprietate, imprejmuire si racorduri la utilitati” zona Calea Sagului, CF 400753, CF 400756, CF 400764, CF 400881, CF 401119, CF 421201, CF 421307, Timişoara și a Regulamentului Local de Urbanism.Art. 7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.Art. 8: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Initiatorului: S.C. TAMO-KO DEVELOPMENT S.R.L./ S.C. NAROU REAL ESTATE DEVELOPMENT S.R.L.; - Proiectantului: SC ATRIUM BUILDING SRL; - Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Timiș; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru.