Privind atribuirea unor spaţii aferente Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”, din imobilul situat în Timişoara str. Lorena nr. 35, către Liceul de Arte Plastice Timișoara în vederea desfăşurării activităţii de învăţământ
Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. ASEMT2023 -583/27.03.2023, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2023 -583/27.03.2023 al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, Serviciul de Strategii și Programe Educaționale; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic, din data de 28.03.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2023 -583/27.03.2023; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea nr. 387/26.09.2022 a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. SC2022-26055/20.10.2022; Având în vedere adresa cu nr. 2070/29.08.2022, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. SC2022-21333/29.08.2022 a Consiliului de administrație a Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”; În temeiul prevederilor art. 112 privind Legea Educației Naționale; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin (2), lit b), c), d), alin. (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a), art. 139, alin. (1) și art. 297 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se aprobă atribuirea spațiilor: - clădire școală - CF 444779-C1 Timișoara, - laborator - CF 444779-C2 Timișoara, - atelier școală - CF 444779-C3 Timișoara, - centrală termică - CF 444779-C4 Timișoara, - sală sport - CF 444779-C6 Timișoara, - cantină - CF 444779-C7 Timișoara - teren – CF 444779 și bunurile înregistrate în evidența contabilă a mijloacelor fixe ale Municipiului Timișoara aferente imobilului din Timișoara, str. Lorena 35, cu valoarea lor de inventar - Anexa 1, către Liceul de Arte Plastice Timișoara în vederea desfășurării activității de învățământ pentru o perioadă de 20 de ani. Art. 2: Se aprobă încheierea contractului de dare în folosință gratuită, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Art. 3: De la data prezentei, își încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 27/30.01.2018 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 443/16.10.2020.Art. 4:Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara și Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituției Prefectului - Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Unităților de învățământ de pe raza Municipiului Timișoara; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru.