HCL 379/2023

Privind privind aprobarea documentației care stă la baza delegării prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale din Zona 1 – Timișoara

Motivație

Consiliul Local al Municipiului Timişoara
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2023-005449/16.08.2023, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2023-005449 /16.08.2023 al Serviciului Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. TMI2023-005449 din data de 17.08.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023-005449/16.08.2023;
Având în vedere Procesele - verbale de avizare ale Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu;
Având în vedere prevederile Ordinului A.N.R.S.C. nr.82/09.03.2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
Având în vedere prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare coroborată cu prevederile H.G. nr.867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune lucrări și concesiune de servicii din Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Documentul de poziție din 18.05.2011 privind modul de implementare a proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Timiș;
Având în vedere adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș nr.6655/09.08.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu numărul MTM2023-14158/10.08.2023;
Având în vedere Hotărârea nr.2/23.03.2023 a Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș;
Având în vedere Hotărârea nr.7/07.08.2023 a Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.117/21.03.2023 privind acordarea unui mandate special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID);
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 474/16.12.2021 privind aprobarea modificărilor și completărilor la actele constitutive ale “ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DEȘEURI TIMIȘ (ADID TIMIȘ), aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.95/24.02.2009;
Având în vedere prevederile art. 129 alin (1) și alin (2) lit c) și d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Având în vedre prevederile art.139 alin.(1) și art. 196 alin (1) lit a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Articole

Art. 1: Se aprobă documentația de atribuire (caiet de sarcini anexa nr.1, studiu de oportunitate anexa 2, contract anexa 3) pentru Serviciul de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale, desfășurată în obiectivul Stație de sortare Deșeuri Municipale din Municipiul Timișoara și mandatarea ADID Timiș să organizeze și să deruleze procedura de achiziție publică privind delegarea gestiunii prin concesiune a activității de sortare a deșeurilor municipale prin licitație deschisă, în calitate de Autoritate Contractantă, în numele și pe seama Municipiului Timișoara, membru ADID Timiș, inclusiv să opereze modificări în documentația de atribuire și a documentelor subsecvente solicitate de orice instituții publice și/sau ofertanți, urmare a evaluării/contestării documentației de atribuire în vedere postării în SICAP.
Procedura de achiziție publică pentru desemnarea operatorului va fi pornită după adoptarea de către Consiliul Local a hotărârii de dare în administrare a Stației de Sortare Timișoara și semnarea procesului verbal de predare primire a inventarului bunurilor mobile și imobile.
Art. 2: Se mandatează ADID Timiș să semneze în numele și pe seama Municipiului Timișoara, Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale, provenite din localitățile arondate la Zona 1 – Timișoara și periurban cu operatorul desemnat prin procedura de achiziție publică finalizată în baza dispozițiilor legale, conform Anexei nr.3.
Contractul va fi comunicat UAT-urilor din Zona 1 în termen de 5 zile de la semnarea acestuia către ADID Timiș.
Art. 3: Se mandatează d-na BOBEI CAMELIA-OLTEA – Șef Serviciu Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare, să reprezinte interesele UAT Timișoara, în AGA ADID Timiș - Zona 1- Timișoara și să voteze în conformitate cu prezenta hotărâre.
Art. 4: Anexele 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5: Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciului Protecția Mediului Managementul Deșeurilor și Salubrizare.
Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din aparatul de specialitate al Primarului;
- ADID Timiș;
- Colterm SA – în insolvență
- Doamnei Camelia-Oltea BOBEI;
- Mass - media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru.

Este utilă această pagină?