HCL 487/2023

privind aprobarea proiectului cu titlul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin” – Cod MySMIS 2021 – 303612, precum și a cheltuielilor legate de proiect

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI 2023 –012107/08.11.2023 privind oportunitatea proiectului de hotărâre a Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI 2023 –012107/08.11.2023 al Direcţiei Incubator de Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
Având în vedere punctul de vedere al Direcției Economice nr. TMI2023 - 012107/08.11.2023;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 08.11.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023 - 012107/08.11.2023;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara
În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 416 din 14.09.2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţie „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, B-dul Cetății”;
Luând în considerare adresa ADR Vest nr. 31280/27.10.2023 privind rezultatul evaluării tehnice și financiare, respectiv acceptarea proiectului cu titlul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, cod SMIS 303612;
Având în vedere Scrisoare pentru demararea etapei de contractare pentru proiectul cu cod SMIS 303612, și Solicitarea de clarificare 1, transmise prin adresa ADR Vest nr. 31862/31.10.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. TM2023-023429/01.11.2023;
Având în vedere Decizia nr. 15/03.10.2023 aprobarea Corrigendum-ului nr. 3 de modificare a Ghidului solicitantului de finanțare (GSF) aferent Intervenției Regionale 4.1 Mobilitate urbană sustenabilă, apelurile de proiecte nr. PRV/4.1/1.1, nr. PRV/4.1/1.2, nr. PRV/4.1/1.3, nr. PRV/4.1/1.4, nr. PRV/4.1/1.5, nr. PRV/4.1/1.6, emisă de Autoritatea de Management a Programului Regional Vest 2021-2027 și în conformitate cu Anexa 6_Hotărâre de aprobare a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect şi de aprobare a acordului de parteneriat, dacă este cazul_model recomandat- din cuprinsul Anexei 1 la Decizia Șefului Autorității de Management Program Regional Vest nr. 15/03.10.2023;
Având în vedere amendamentul formulat de dl. consilier Ruben Lațcău - viceprimar, în cadrul ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, din data de 09.11.2023;
Având în vedere Procesul Verbal al ședinței în plen a Consliului Local al Municipiului Timișoara, din data de 09.11.2023;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. 7 lit. k), lit. m) și lit. s) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art.139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă proiectul cu titlul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, cod MySMIS 2021- 303612, în vederea finanțării în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 - O regiune cu mobilitate urbană sustenabilă, Obiectiv specific RSO2.8 Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, Intervenția regională 4.1. Mobilitate urbană sustenabilă, apelul de proiecte nr. PRV/4.1/1.1.
Art.2: Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzută la art.1, în cuantum de 101.227.978,29 lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă 79.468.340,77 lei și valoarea totală neeligibilă 21.759.637,52 lei.
Art.3: Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Timișoara, în cuantum de 23.349.004,34 lei, formată din:
· 1.589.366,82 lei, respectiv 2 % din valoarea totală eligibilă a proiectului, reprezentând cofinanțarea proiectului și
· 21.759.637,52 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilă a proiectului.
Art. 4: Se aprobă asigurarea din bugetul local al Municipiului Timișoara a sumelor declarate neeligibile pe parcursul implementării proiectului, altele decât cele prevăzute în bugetul inițial, precum și cheltuielile conexe/auxiliare ce pot apărea pe durata implementării proiectului, pentru implementarea acestuia în condiții optime.
Art. 5: Se aprobă asigurarea tuturor resursele financiare și efectuarea tuturor cheltuielilor necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale în conformitate cu prevederile contractului de finanțare.
Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Investiții și Mentenanță și Direcția Incubator de Proiecte, prin echipa de proiect, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara.
Art. 7: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Agenției de Dezvoltare Regională -Regiunea Vest;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru.

Este utilă această pagină?