Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI2024-032561/21.10.2024 a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Samuel Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024- 032667/21.10.2024 al Serviciului Proiecte de Infrastructură Mare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;Având în vedere avizul Direcţiei Economice nr. TMI2024-032667/22.10.2024 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024- 032667/21.10.2024;Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 23.10.2024 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024- 032667/21.10.2024;Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și continutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;Având în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 183/2022 privind stabilirea unor măsuri pentru finanțarea unor proiecte de regenerare urbană, cu modificări și completări ulterioare;Având în vedere Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană – SIDU – pentru Polul de Creștere Timișoara 2014-2020;
În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) și (3) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se aprobă declararea de utilitate publică și de interes local a lucrărilor aferente obiectivului de investiție publică ”Coridor de mobilitate Magistrala verde în Timișoara – Bd. 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului”, ce se realizează pe terenuri ce fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara și care constau în regenerarea urbană a zonei prin reabilitarea, modernizarea şi reorganizarea spațiilor publice urbane.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Proiecte de Infrastructură Mare - Direcția Generală de Investiții și Mentenanță din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiș;- Primarului Municipiului Timișoara;- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;- Mass-media locale.Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 2 abțineri.