HCL 64/2024

aprobarea suplimentării rezervei de implementare destinată reechilibrării Contractului de execuție lucrări nr. 25/31.03.2021 aferent proiectului „Construire sală de sport la Școala Gimnazială nr. 25”, cod SMIS 122504, din Timișoara str.Cosminului nr.42, finanțat prin POR 2014-2020

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI2024-004707 din data de 22.02.2024 a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-004781 din data de 22.02.2024 al Directiei Incubator Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Luând în considerare avizul Directiei Economice  din data de 23.02.2024 -Anexa la Raportul de specialitate nr.TMI2024-004781 din data de 22.02.2024;

Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 29.02.2024  - Anexa la Raportul de specialitate nr.TMI2024 - 004781/22.02.2024;

Având în vedere Procesele Verbale de avizare  ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere proiectul „Construire sală de sport la Școala Gimnazială nr. 25”, cod SMIS 122504, din Timișoara str.Cosminului nr.42, finanțat prin POR 2014-2020 cu finantare nerambursabila (FEDR + buget national) și bugetul local al Municipiului Timisoara;

Având în vedere:

- prevederile Contractului de execuție lucrări nr. 25/31.03.2021;

- actul adițional nr. 1 la Contract nr.25/31.03.2021, întocmit pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului  nr. 15/2021;

- actul adițional nr. 3 la Contract nr.25/31.03.2021, întocmit pentru aplicarea modificărilor la Ordonanței Guvernului  nr. 15/2021;

- actul adițional nr. 4/01.09.2022la Contract nr. 25/31.03.2021, întocmit pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de Guvernului  nr. 64/2022;

- Hotărârea Consiliului Local nr ,374 din 26.07.2022 privind aprobarea rezervei de implementare destinată  Contractului de execuție lucrări  nr. 25/31.03.2021 aferent proiectului  „Construire sală de sport la Școala Gimnazială nr. 25”, cod SMIS 122504, din Timișoara str.Cosminului nr.42, finanțat prin POR 2014-2020;

Luând în considerare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului  nr. 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Guvernului  nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

Având în vedere prevederile art. 129 alin. 2 lit. b) şi alin. 4 lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin.1 și art.196 alin.1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului  57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă suplimentarea rezervei de implementare pentru reechilibrarea contractului de execuție lucrări nr. 25/31.03.2022, aprobată  prin Hotărârea Consiliului Local nr. 374 din 26.07.2022, cu o valoare de 801.238,17  lei fără TVA, respectiv 953.473,42 lei cu TVA, reprezentând un procent de până la 15% din valoarea restului de executat a contractului, la momentul apariției Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2022.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Echipa de Implementare a Proiectului şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:

             - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiș;

             - Primarului Municipiului Timișoara;

             - Direcțiilor, Serviciilor,  Compartimentelor  din cadrul aparatului de specialitate a Primarului Municipiului Timișoara;

             - Mass-media locale.

 

Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru.

Este utilă această pagină?