HCL 272/2025

privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la Școala Gimnazială nr.16, Corp C1, str. București nr. 11”

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI2025 -021530/22.05.2025 a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Samuel Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025- 021549/22.05.2025 al Direcției Incubator de Proiecte – Serviciul Documentații Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;

Având în vedere avizul Direcției Economice din data de 23.05.2025 - Anexă la Raportul de specialitate  nr. TMI2025- 021549/22.05.2025;

Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 26.05.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025- 021549/22.05.2025;

Având în vedere avizul Comisiei Tehnico-Economice   nr. TMI2025-019769 /12.05.2025;

Având în vedere Procesul verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții  finanțate din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare; 

Având în vedere Ghidul solicitantului aferent Priorității 3  O regiune cu orașe prietenoase cu mediul, Obiectivului specific RSO2.1 Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția regională 3.1.C Eficiență energetică în clădiri publice- Programul Regional Vest 2021-2027, apelul de proiecte nr. PRV/3.1C/2;

În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. 4 lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 196 alin. 1 lit. a)  și art.139 alin.(1) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă documentația tehnico-economică faza DALI aferentă obiectivului de investiție „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la Școala Gimnazială nr.16, Corp C1, str. București nr. 11”, elaborată de către BAU PROIECT S.R.L., în calitate de proiectant. 

Art.2: Se aprobă indicatorii  tehnico-economici  aferenți obiectivului de investiție din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la Școala Gimnazială nr.16, Corp C1, str. București nr. 11”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Incubator de Proiecte – Serviciul Documentații Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara.

Art.4. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul  propriu şi totodată, se comunică:

             -  Instituției Prefectului - Județul Timiș;

             -  Primarului Municipiului Timișoara;

             -  Structurilor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

             -  Mass-media  locale.

 

Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru și 1 abținere.

Este utilă această pagină?