HCL 344/2025

privind reglementarea situației juridice a terenului afectat de parcare publică, prin achiziționarea de către Municipiul Timișoara a imobilului înscris în CF 419997 Timișoara.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a Proiectului de hotărâre, nr. TMI2025-026778/23.06.2025, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic FRITZ;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-025912/18.06.2025, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Direcției Economice nr. TMI2025-025912/18.06.2025  - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-025912/18.06.2025- al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 19.06.2025- Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-025912/18.06.2025- al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Adresa înregistrată cu nr. MTM2025-025761/11.06.2025, a Domnilor Zifceack Iosif și Zifceack Elisabeta;

Având în vedere Procesul-verbal nr. TMI2025-016142/14.04.2025, al Comisiei de negociere cu terții a Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara  nr. 208/15.06.2021-privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale  Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 521/26.11.2024-privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de negociere cu terții a Municipiului Timișoara, precum și a componenței acesteia, modificată;

În conformitate cu prevederile art. 129  alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019-privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art.196 alin.(1) lit. a)  și 139 alin.(1) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019-privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Articole

Art.1: Se aprobă achiziționarea de către Municipiul Timișoara, a imobilului înscris în CF 419997 Timișoara, (CF vechi 111701), având nr. top. 30126/2/1, în suprafață de 1.109 mp, aflat în proprietatea soților Zifceack Iosif și Zifceack Elisabeta, imobil afectat de existența unei parcări publice.

Art.2: Achiziționarea imobilului menționat la art.1 se face în baza ofertei de cumpărare, formulate de Comisia de negociere cu terții a Municipiului Timișoara, conform Procesului-verbal nr.TMI2025-016142/14.04.2025, la prețul de prețul de 248 euro/mp (1.234 lei/mp), stabilit prin Raportul de evaluare nr. 63192/11.03.2025 întocmit de Appraisal & Valuation SA, rezultând o valoare totală de 275.000 euro (echivalentul 1.368.510 lei), fără TVA, pentru întreaga suprafață de 1.109 mp.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT și Direcția Economică, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și, totodată, se comunică:

- Instituției Prefectului - Județul Timiș;

- Primarului Municipiului Timișoara;

- Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT;

- Direcției Economice;

-Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara. 

- Domnilor Zifceack Iosif și Zifceack Elisabeta;

- Mass-media  locale.

Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 1 abținere.

Este utilă această pagină?