Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2026-013076/25.03.2026, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate cu nr. TMI2026-013186/25.03.2026, al Direcției Relații Comunitare și Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Direcţiei Economice nr. TMI2026-013445/26.03.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-013186/25.03.2026, al Direcției Relații Comunitare și Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate UAT;
Având în vedere Avizul Direcției Juridice din data de 27.03.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-013186/25.03.2026 al Direcției Relații Comunitare și Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate UAT;
Având în vedere Adresa Ambasadei Ucrainei în România înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2026-006703/11.02.2026, prin care solicită generatoare electrice care să poată fi utilizate în cadrul sistemului de urgență al capitalei Ucrainei, Kiev;
Având în vedere Solicitarea transmisă de Administrația de Stat a orașului Kiev, prin Unitatea de Cooperare Internațională, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2026-006702/11.02.2026, prin care solicită sprijin urgent constând în generatoare electrice pentru supraviețuirea populației civile;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021- privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele-Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Acordului bilateral România-Ucraina- privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor situațiilor de urgență, semnat la 18 octombrie 2024, ratificat de Guvernul României în 2025, care prevede că România poate furniza echipamente și asistență umanitară Ucrainei, în cadrul intervențiilor transfrontaliere de urgență;
Având în vedere Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, prin care se facilitează furnizarea de către statele membre și autoritățile acestora de echipamente, bunuri și resurse materiale către Ucraina în cadrul operațiunilor umanitare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 96/2024 -privind acordarea de sprijin și asistență umanitară persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care fundamentează implicarea autorităților publice în acordarea sprijinului umanitar în contextul războiului;
În baza prevederilor art. 15 alin. 2 și art. 36 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 -privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că la propunerea ordonatorului principal de credite, consiliile locale, pe bază de hotărâri ale consiliilor locale, pot aproba acordarea de ajutoare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, către unități administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat sau afectate de fluxul de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), și lit. e), alin. (4) lit. a), alin. (7) lit. h), alin. (9) lit. a) și alin. (14) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se aprobă acordarea unui ajutor umanitar, constând în generatoare electrice, în favoarea orașului Kiev din Ucraina, în sprijinul populației afectate de criza energetică cauzată de conflictul armat.
Art. 2: Se aprobă alocarea din fondul de rezervă constituit în bugetul local al Municipiului Timișoara, a sumei de 169.400 lei, pentru achiziționarea de generatoare electrice.
Art. 3: Predarea generatoarelor achiziționate se va realiza pe baza unui Proces-Verbal de predare-primire, încheiat între Municipiul Timișoara și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerul Afacerilor Interne al României sau între Municipiul Timișoara și Uniunea Ucrainenilor din România, care va efectua transferul către autoritățile ucrainene, în funcție de opțiunea care asigură cea mai rapidă livrare către Administrația de Stat a orașului Kiev.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează Direcţia Relații Comunitare, Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate UAT și Direcția Economică, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
-Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru, 1 vot împotrivă, 1 abținere.