HCL 404/2026

privind aprobarea modificării Statului de funcții al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. ASEMT2026-001838/15.07.2026, al Primarului Municipiului Timișoara domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-001849/16.07.2026, al Direcției Sănătate din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 6283/25.06.2026, al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara privind modificarea Statului de funcții;

Având în vedere Adresa nr. 6298/25.06.2026, înregistrată la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara cu nr. MTASE2026-001780/25.06.2026, prin care Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara solicită modificarea Statului de funcții;

Având în vedere Adresa nr. 6284/25.06.2026 a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara privind actualizarea situației posturilor de medici rezidenți prevăzute în Statul de funcții;

Având în vedere Avizul Serviciului Management Organizațional din cadrul Direcției Management Intern a Municipiului Timișoara nr.TMI2026-034518 din 30.07.2026;

Având în vedere Avizul Direcției Juridice nr. TMI2026-032574 din data de 17.07.2026, anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-001849/16.07.2026;

Având în vedere Avizul Direcției Economice TMI2026-032469 din data de 16.07.2026, anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-001849/16.07.2026;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/2021- privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele-Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local  al Municipiului Timișoara nr. 19/27.01.2026- privind aprobarea structurii organizatorice, a Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara;

În conformitate cu:

- Ordonanța Guvernului nr. 18/2009- privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, modificată și completată;

- Legea nr. 53/2023 - privind  Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul nr. 1224/2010- privind aprobarea normativelor de personal pentru asistență medicală spitalicească, precum și pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.778/2006 privind aprobarea normativelor de personal;

- Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului- cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

- art. 172, alin. (7) din Legea nr. 95/2006- privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul nr. 1470/2011- pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar;

- Legea- cadru nr. 153/2017- privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În temeiul prevederilor art. 129  alin. (2) lit. a), lit. d), și alin.(7) lit. c, art.139  alin.(1), art. 196 alin (1) lit. a) și art. 518 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă modificarea Statului de funcții al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Ca urmare a aprobării celor prevăzute la art.1, se  aprobă modificarea în mod corespunzător a Anexei 3 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 19/27.01.2026- privind aprobarea structurii organizatorice, a Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, cu privire la numărul total de posturi, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 3: Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 19/27.01.2026- privind aprobarea structurii organizatorice, a Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, vor rămâne nemodificate.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Art. 5. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și se comunică:

- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor și Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;

- Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timisoara;

- Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara;
- Mass-media locale.

Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru.

Este utilă această pagină?