Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2025-020859/16.05.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-019932/13.05.20252, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 14.05.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-019932/13.05.20252 , al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021-privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordinul ANCPI nr. 600/08.02.2023- privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 7/1996- a cadastrului și publicității imobiliare, actualizată;
Având în vedere Anexa nr. 4 – LISTA cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al comunei, al oraşului sau al municipiului*, pct. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019- privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile articolului nr. 8, al. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 43 din 28 august 1997 (**republicată**) -privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 196 alin. (1) lit. a și art.286, alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 -privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se aprobă și se însușește documentația topo-cadastrală întocmită de către PROMETER M&G S.R.L, și admisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș conform Referatelor de admitere nr. 292993/04.11.2024, 293000/04.11.2024, 293016/04.11.2024, 293034/04.11.2024, 293052/04.11.2024;
Art. 2: Se aprobă operațiunea de primă înregistrare în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară, pentru 5 terenuri situate în vecinătatea Căii Ghirodei, întocmită de către PROMETER M&G S.R.L. recepționată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș prin referate de admitere, având datele de identificare notate în Anexa 1 la prezenta hotărâre, terenurile respective fiind proprietatea Municipiului Timișoara - domeniu public;
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara și PROMETER M&G S.R.L.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
-Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
-Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor in cadrul aparatului de specialitate ale Primarului;
- SC PROMETER M&G S.R.L;
-Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș;
-Mass-media locale.