Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2025-036437 din data de 25.08.2025, al Primarului Municipiului Timișoara - Dominic FRITZ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025- 036448/25.08.2025 al Serviciului Inovare și Digitalizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Direcției Economice din data de 25.08.205 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025- TMI2025- 036448/25.08.2025;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 26.08.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025- TMI2025- 036448/25.08.2025
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe și Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
În baza Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificatã;
În conformitate cu dispozitiile art. 129 alin. (2) lit. d) și (e) și alin. (7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se aprobă modificarea Hotărârea Consiliului Local nr. 57/2025 privind aprobarea participării și cofinanțării pentru proiectul Szeged &Timișoara Data Space finanțat prin programul European data space for smart communities, realizat în parteneriat cu Primăria Szeged, în sensul redistribuirii cheltuielilor alocate din bugetul local al Municipiului Timişoara fără a modifica suma alocată în cuantum de 869.227,875 lei, reprezentând contribuția proprie a Primăriei Municipiului Timișoara pentru implementarea proiectului și 869.227,875 lei, reprezentând finanțarea europeană.
Art.2: Valoare totală a proiectul este în cuantum de 1.738.455,75 lei.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică și Serviciul Inovare și Digitalizare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Mass-media locale.