Proiect HCL 501/2026

privind aprobarea operațiunii de prima înregistrare a terenului înscris în CF nr. 418071 Timișoara strada Pop de Băsești nr. 33 și modificarea suprafeței acestuia

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr.TMI2026-044421/02.10.2026 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2026-044575/05.10.2026 al Direcției Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT;

Având în vedere avizul Direcției Juridice  din data de AIHCL 2026-000802/08.10.2026. - Anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2026-044575/05.10.2026 ;
Având în vedere Procesele verbale de avizare ale  Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Luând în considerare prevederile art. 36  alin. 1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată;

În conformitate cu prevederile art.129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 196  alin. (1) lit a)   din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 În temeiul art.139 alin.(1) și (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă și se însușește documentația topo cadastrală de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului înscris în  CF nr. 418071 Timișoara str. Pop de Băsești nr. 33, având nr. top 17425, precum și modificarea suprafeței acestuia, întocmită de către RDA TOPCAD CONSULTING SRL, prin ing. Bâlc Rareș Dinu și recepționată de OCPI Timiș conform Procesului Verbal de Recepție nr. 1697/2026.

Art.2: Se aprobă modificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. 418071 Timișoara strada Pop de Băsești nr. 33, de la suprafața de 876 mp înscrisă în cartea funciară, la suprafața rezultată în urma măsurătorilor de 889 mp (suprafața se modifică în plus cu 13 mp).

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se mandatează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale Unității Administrativ-Teritoriale, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara și RDA TOPCAD CONSULTING SRL, prin ing. Bâlc Rareș Dinu., care în calitate de persoană juridică specializată, este mandatată să întreprindă toate demersurile necesare în vederea depunerii cererilor si anexelor aferente, obiect al prezentei hotărâri, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș si să ridice Încheierile emise, în numele Municipiului Timișoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
         - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
         - Primarului Municipiului Timişoara;
         - Direcţiilor, Serviciilor,  Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
         - Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară  Timiș;

-RDA TOPCAD CONSULTING SRL

- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?